Petitie publica: Legea Etniei

PROIECT DE LEGE

privind modificarea și completarea cadrului normativ referitor la declararea apartenenței etnice în vederea accesului la măsuri afirmative și eliminarea obligației prezentării adeverințelor de apartenență etnică emise de terți

LEGEA ETNIEI

Parlamentul României adoptă prezenta lege:

EXPUNERE DE MOTIVE

1. Necesitatea Intervenției Legislative

În România, politicile publice destinate sprijinirii minorităților naționale și reducerii decalajelor istorice reprezintă instrumente legitime ale statului democratic, dar, cu toate acestea, nu sunt conforme cu obligațiile constituționale și internaționale asumate de România. Mecanismele administrative prin care este stabilită eligibilitatea persoanelor pentru anumite măsuri afirmative trebuie să respecte principiile fundamentale ale demnității umane, egalității în drepturi, protecției vieții private și libertății de autoidentificare.

În prezent, în anumite domenii, accesul la locurile distinct rezervate elevilor și studenților aparținând etniei rome este condiționat de prezentarea unor adeverințe de apartenență etnică emise de terți: organizații sau alte entități din afara administrației publice. 

Actualul mecanism generează o situație juridică neclară, ba chiar contradictorie in raport cu prevederile art. 3, 8, 4, 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului raportate la prevederile art. 46 din Constitutie si art.1 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în care identitatea etnică moștenită a unei persoane ajunge să fie condiționată de confirmarea unui terț (deseori non-minoritar), fără existența unui standard național unic, transparent și verificabil privind procedura, criteriile și responsabilitatea emiterii acestor documente.

Agenția Europeană pentru Drepturi Fundamentale (FRA) din Viena arată, într-un raport/ghid publicat în decembrie 2018, intitulat „Preventing unlawful profiling today and in the future: a guide”, că profilarea/ clasificarea bazată exclusiv sau predominant pe caracteristici protejate, precum originea etnică, constituie discriminare directă și este incompatibilă cu protecția drepturilor fundamentale. FRA explică faptul că profilarea presupune clasificarea persoanelor pe baza unor caracteristici, iar utilizarea originii etnice ca element principal pentru identificarea sau tratarea diferențiată a unei persoane poate constitui discriminare directă.

O „adeverință de etnie” reprezintă, într-un sens administrativ, o formă de clasificare instituțională a persoanei pe baza criteriului etnic. În situația în care această clasificare devine o condiție pentru accesul la un beneficiu public, utilizarea sa trebuie justificată în mod riguros prin raportare la principiile legalității, constituționaliății, necesității și proporționalității.

Vezi si Romania 2023-2026: 
Studiu de caz asupra legalității, constituționaliății, necesității și proporționalității

Vezi si
Paun si Judecata Tiganeasca

Practica instituțională bazată pe identificarea sau clasificarea persoanelor prin criterii etnice trebuie limitată la situațiile strict necesare și proporționale, pentru a evita transformarea originii etnice într-un criteriu administrativ de diferențiere. În acest context, autoidentificarea etnică prin declarație pe propria răspundere, însoțită de asumarea responsabilității juridice pentru veridicitatea declarației, reprezintă o alternativă mai puțin intruzivă și, în același timp, un mecanism clar de verificare și sancționare a eventualelor fraude.

2. Principiul Autoidentificării Etnice (art.3 Conventia-cadru)

Apartenența etnică reprezintă un element al identității personale și colective moștenite, al conștiinței individuale, al originii familiale, al tradițiilor și al patrimoniului material și imaterial al unei persoane. (Detalii)

În conformitate cu principiile recunoscute la nivel european privind protecția minorităților naționale, apartenența auto-recunoscută la o minoritate etnică trebuie să se bazeze pe libertatea persoanei, fără să genereze consecințe negative sau discriminare. Statul nu poate transforma identitatea etnică într-un statut administrativ acordat sau confirmat de o entitate intermediară. Rolul statului este acela de a crea mecanisme transparente pentru aplicarea politicilor publice și de a sancționa eventualele fraude, nicidecum de a institui proceduri prin care identitatea etnică a unei persoane individuale este validată de terți - intermediari sau "brokeri" care ocupă spațiul dintre cetățean și stat (detaliu cu relevanta CEDO art. 8, 19, 4, 3, 14).

3. Necesitatea înlocuirii Adeverințelor de Etnie cu Declarația pe propria răspundere

Dreptul administrativ român utilizează în numeroase domenii mecanismul Declarației pe propria răspundere, pornind de la prezumția de bună-credință a cetățeanului și instituind sancțiuni pentru declarațiile false [ deja existenta in Codul penal: infracțiunea de fals privind identitatea Ex. art. 327 Cod penal (Falsul privind identitatea) raportat la art. 175 Cod penal ]. În acest sens, Declarația pe propria răspundere reprezintă un instrument juridic suficient pentru asumarea unei opțiuni personale/ individuale privind auto-recunoasterea apartenenței etnice, iar eventualele situații de fraudă pot fi sancționate potrivit legislației penale aplicabile - art. 327 raportat la art.175 CP.

Prin eliminarea adeverințelor de etnie emise de terți se consolidează principiul autoidentificării; se elimină posibilitatea unor practici neunitare sau arbitrare; se reduc riscurile de conflict de interese; crește transparența procedurilor administrative; se eficientizează mecanismele de combatere a fraudelor prin aplicarea legislației penale.

4. Compatibilitatea Constituțională și Europeană

Prezenta inițiativă legislativă urmărește armonizarea procedurilor administrative cu principiul moștenirii și egalității în drepturi prevăzut de Constituția României (art. 46, 4, 16); dreptul la viață privată, domiciliu (inclusiv nomad) și identitate personală și de familie (art.8, 14 CEDO); principiile Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale; principiul liberei autoidentificări recunoscut în jurisprudența și practica europeană în domeniul drepturilor minorităților etnice.

ARTICOLE

Art. 1

În vederea accesului la măsuri afirmative destinate persoanelor aparținând minorităților etnice, apartenența etnică se declară de către persoana interesată prin declarație pe propria răspundere începând cu vârsta de 12 ani împlinită, respectiv de către părinţi până la împlinirea vârstei de 12 ani.

Art.2

(1) După acordarea unui beneficiu, facilități sau drepturi finanțate din fonduri publice în baza unei declarații de autoidentificare etnică pe propria raspundere, modificarea ulterioară a acestei declarații nu mai poate fi realizată în scopul obținerii succesive sau frauduloase a unor beneficii acordate în baza unor criterii de apartenență etnică.

(2) Schimbarea declarației privind apartenența etnică produce efecte juridice pentru situațiile viitoare și nu poate afecta legalitatea beneficiilor deja acordate, cu excepția cazurilor în care se constată existența unei fraude stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă în materie civilă sau penală.

(3) În situația constatării unei declarații false formulate cu scopul obținerii nelegale a unui beneficiu public, persoana răspunde potrivit dispozițiilor legale aplicabile privind falsul în declarații și recuperarea prejudiciilor cauzate.

Art. 3

Se elimină obligația prezentării unor adeverințe, certificate sau alte documente, emise de terți: organizații neguvernamentale, asociații, fundații sau alte entități private, prin care se atestă apartenența etnică a unei persoane.

Art. 4

Declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 1 va cuprinde: a) datele de identificare ale declarantului; b) mențiunea expresă privind apartenența etnică declarată; c) asumarea responsabilității juridice pentru exactitatea declarației; d) informarea cu privire la consecințele legale ale declarațiilor false.

Art. 5

Autoritățile și instituțiile publice competente vor adapta procedurile administrative astfel încât accesul la măsurile afirmative să se realizeze exclusiv pe baza declarației pe propria răspundere, fără condiționarea acesteia de aprobarea sau confirmarea unei alte persoane ori entități.

Art. 6

Fapta persoanei care declară în mod fals apartenența etnică în scopul obținerii unui beneficiu, avantaj sau drept acordat printr-o măsură afirmativă constituie faptă sancționabilă potrivit dispozițiilor legale aplicabile privind falsul în declarații, falsul privind identitatea, uzul de fals sau alte infracțiuni incidente, după caz.

Art. 7

Instituțiile publice responsabile de aplicarea măsurilor afirmative vor asigura mecanisme transparente de monitorizare și evaluare a impactului acestora, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal si cu respectarea hotărârilor CEDO (art.46).

Art. 8

În termen de 10 de zile calendaristice de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritățile competente vor modifica actele administrative subsecvente pentru punerea în aplicare a prezentei legi.

NOTĂ DE FUNDAMENTARE FINALĂ

Prezenta inițiativă nu urmărește restrângerea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale și nici eliminarea măsurilor afirmative existente, ci scopul acesteia este consolidarea caracterului legitim și transparent al acestor politici prin înlocuirea unui mecanism birocratic de validare externă a identității cu un mecanism juridic bazat pe libertatea de autoidentificare și responsabilitatea individuală.

Într-un stat de drept, european, identitatea personală a rasei/ etniei proprii nu trebuie certificată de intermediari supunând rasa țintă  la riscuri de dependență  și/sau trafic de influență, iar eventualele abuzuri trebuie tratate prin instrumentele generale ale legii.

Vezi si
Hotararea CEDO in Cauza Cegolea v. Romania
(24 iulie 2020)

Vezi de ce pe 11-13 iunie 2024

Hotararea CEDO inca nu era executata

________________________________

România și paradoxul identității etnice „certificate”: când birocrația decide cine ești

În România, există o discrepanță tot mai greu de ignorat între scopul declarat al politicilor de incluziune și modul în care acestea sunt puse în practică. Un exemplu relevant este mecanismul de stat actual prin care elevii și studenții care doresc să acceseze locurile „speciale” rezervate romilor trebuie să prezinte o adeverință de apartenență etnică emisă de organizații sau alte entități private.

Problema de fond nu este existența acestor măsuri de sprijin. Aceasta este legitimă și necesară într-un stat care își asumă corectarea inegalităților istorice. Problema este modul în care statul a ales să „verifice” identitatea etnică: printr-un document emis de terți, în afara oricărui cadru unitar de operare, verificare/ audit şi reglementare în caz de fraude. În practică, identitatea devine condiționată de o aprobare externă, pe criterii incerte.

Această abordare schimbă subtil, dar profund, natura lucrurilor. Apartenența etnică nu este un statut administrativ – precum cetăţenia - și nici un certificat care poate fi validat sau invalidat, cu termen de expirare sau o taxă consulară.Uneori, se mai aude că s-ar aplica nişte taxe neoficiale („de jmeker”) dar aceea este o altă poveste, neinteresantă pentru urechile surde ale „statului de drept”, cel puţin în ultimele două decenii. Etnia este un element mult mai profund decât cetăţenia, este un element de identitate personală, de origine familială, de moştenire, de memorie culturală și de autoidentificare. În momentul în care statul introduce un filtru extern pentru recunoașterea ei în contextul accesului la un drept public, apare o problemă de principiu: identitatea este tratată ca un dosar, nu ca un drept fundamental.

Vezi si

Modificăm Art.8 din Legea Partidelor

Mecanismul actual ridică întrebări serioase legate de coerența administrativă și transparență. În prezent nu există un standard unic, public și verificabil care să explice în mod clar cum sunt emise aceste adeverințe și pe baza căror criterii sunt validați beneficiarii. Practic, un element esențial pentru accesul la un beneficiu public este lăsat într-o zonă de reglementare neuniformă și greu de urmărit la nivel național. Dincolo de aspectul procedural, lipsește și o dimensiune importantă a oricărei politici publice: evaluarea. În mod firesc, orice măsură finanțată din bani publici ridică întrebări legitime privind eficiența și rezultatele sale pe termen lung: de la parcursul educațional al beneficiarilor până la integrarea lor profesională. În absența unor indicatori clari, public accesibili, devine dificil de înțeles cum este evaluat impactul real al acestui mecanism și în ce măsură el își atinge obiectivele declarate. În lipsa unor criterii unitare și a unor mecanisme transparente de verificare și evaluare, riscul nu este neapărat unul de intenție greșită, ci de percepție instituțională. Apar inevitabil suspiciuni de arbitrar, tratament neuniform și lipsă de predictibilitate într-un domeniu care ar trebui să fie strict reglementat și ușor de verificat.

În esență, statul a ales un drum complicat pentru o problemă simplă, care are deja un instrument juridic clar în dreptul român: declarația pe propria răspundere. În aproape toate domeniile administrative sensibile, statul pornește de la premisa că cetățeanul declară adevărul, iar eventualele abuzuri sunt sancționate ulterior prin legea penală, inclusiv prin infracțiunea de fals privind identitatea (art. 327 CP raportat la art. 175 alin.b CP). Cu alte cuvinte, există deja un mecanism de control și descurajare a falsului privind identitatea persoanei care, fără a fi nevoie de intermediari care să „certifice” identitatea etnică a unei persoane care, cu titlu temporar, exercită o funcție publică privilegiată, finanţată din fonduri publice.

Descarcă Memoriul
privind necesitatea reanalizării constituționalității mecanismului de atestare a apartenenței etnice pentru accesul la locurile rezervate elevilor și studenților romi

Vezi si Constitutia
(unde nu este clar daca ai drepturi, mergi la art.20)

Vezi si
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Consiliul Europei arată explicit că principiul liberei autoidentificări este piatra de temelie a drepturilor minorităților, iar persoana are dreptul să decidă ea însăși dacă dorește să fie identificată ca aparținând unei minorități și cărei minorități aparține. Articolul 3 alin. (1) din Convenţia-cadru a Consiliului Europei (1995) pentru protecţia minorităţilor naţionale precizează clar: „Orice persoană aparținând unei minorități naționale are dreptul de a alege în mod liber să fie tratată sau să nu fie tratată ca atare și niciun dezavantaj nu poate rezulta din această alegere...” (Every person belonging to a national minority shall have the right freely to choose to be treated or not to be treated as such and no disadvantage shall result from this choice or from the exercise of the rights which are connected to that choice.)

Vezi si articolul
Etnie v. Apartenenţă Etnică

Din această perspectivă, întrebarea devine inevitabil simplă: de ce este necesară o validare externă a identității etnice, dacă statul oricum se bazează pe declarația cetățeanului și are deja instrumente legale pentru a sancționa minciuna? Introducerea unui filtru suplimentar nu pare să aducă siguranță juridică în plus, dar adaugă opacitate și o formă de delegare forţată către entități private a unui rol cu efect indirect asupra accesului la un beneficiu public.

Propunerea de reformă care rezultă din această analiză este una de eficientizare şi transparentizare. Eliminarea adeverințelor emise de terți și înlocuirea lor cu declarația pe propria răspundere ar alinia acest domeniu la logica deja existentă în dreptul administrativ românşi dreptul european şi internaţional din sfera drepturilor omului. Statul ar păstra controlul prin sancțiuni, dar ar elimina intermedierea ilogică a unei validări externe a identității.

În centrul acestei discuții se află principiul de bază al autoidentificării, în raport cu un mecanism de stat prea agresiv şi fără utilitate demonstrată. Mecanismul actual al adeverinţelor de etnie reprezintă o restrângere de drepturi care nu este necesară unui stat democratic, din niciun punct de vedere.

Vezi si
DECLARAȚIA DE AUTO-IDENTIFICARE A HÂDÂRILOR

Vezi si
DECLARAȚIA DE LA RÂNCA
DE AUTO-IDENTIFICARE A RUDARILOR

În final, întrebarea nu este tehnică, ci de principiu: într-un stat modern, identitatea etnică nativă (rasială şi culturală) trebuie aprobată de cineva sau trebuie asumată de persoană, sub responsabilitatea legii? Răspunsul pe care îl dă actualul sistem este unul complicat, dar alternativa este simplă: persoana declară pe propria răspundere, statul sancționează falsul, riscul conflictelor de interese (electorale) şi al şpăgilor se diminuează, iar birocrația de stat nu mai joacă rolul de intermediar sau comerciant ambulant al identității etnice naturale, de origine divină. Statul poate să modifice cetăţenia, deoarece îi aparţine, însă niciodată nu poate modifica sau condiţiona etnia care este nativă, de origine divină şi cu mult anterioară apariţiei statului.

Descarcă Petiția
privind înlocuirea adeverinţei de etnie cu declaraţia pe proprie răspundere

Scrie „Semnez + Numele Tău” în secţiunea de comentarii, dacă ești de acord cu această petiţie importantă pentru adevărul etnic şi viitorul copiilor!