Despre OECD EFA si ADI-ROM

De ce România nu poate adera la OECD, la fel cum Partida Romilor nu are ce căuta la EFA sau ADI-ROM din CoE ?

European Free Alliance (EFA) se prezintă ca un „partid politic european” care reunește partide regionale, autonomiste, naționaliste și reprezentative pentru minorități naționale din Europa. Pare a promova dreptul la autodeterminare democratică și că ar susţine aspirațiile popoarelor de a-și alege propriul viitor politic, inclusiv independența, o autonomie mai extinsă sau recunoașterea lingvistică și culturală a minorităților. EFA a fost fondată în 1981, la Bruxelles, de un grup de partide reprezentând națiuni fără stat, regiuni istorice și minorități naționale din Europa. Unul dintre principalii săi fondatori și ideologi a fost Maurits Coppieters, politician flamand care a promovat conceptul unei „Europe a Popoarelor”.

Fiind un partid mai degrabă experimental, EFA nu formează singură un grup parlamentar, iar de-a lungul anilor eurodeputații săi au activat împreună cu European Green Party în cadrul grupului politic comun din Parlamentul European, Greens/EFA Group; acest grup este cunoscut pentru pozițiile sale constante în favoarea nu atât de mult a drepturilor etniilor cât mai mult a drepturilor LGBTQ+, inclusiv sprijinirea legislației europene din această sferă a minorităţilor sexuale, promovarea egalității și a drepturilor lor fundamentale la nivelul Uniunii Europene, iar numeroși eurodeputați ai acestui grup participă în mod regulat la evenimente publice precum paradele Gay Pride din diverse orașe europene, ca parte a angajamentului lor declarat oficial pentru vizibilitate, incluziune și combaterea discriminării persoanelor gay, transgender şi în general LGBTQ+.

În Parlamentul European există mai mulți eurodeputați care sunt vizibili în mod constant în dezbaterile privind drepturile omului și, în special, drepturile persoanelor LGBTQ+, activând în principal în cadrul grupului politic Greens/EFA Group. Printre aceștia se numără Terry Reintke, co-președintă a grupului, care este una dintre cele mai proeminente voci europene în sprijinul egalității și al combaterii discriminării, participând frecvent la dezbateri parlamentare și la evenimente publice precum paradele Pride din diverse state membre. 

De asemenea, Kimvan Sparrentak este cunoscută pentru implicarea sa în politici de incluziune și nediscriminare, inclusiv în domeniul drepturilor persoanelor LGBTQ+, cu accent pe egalitate de tratament și protecție împotriva discriminării la nivel european. 

Din zona liberală europeană, Marc Angel joacă un rol important ca vicepreședinte al intergrupului pentru drepturile LGBTQ+ din Parlamentul European, fiind implicat activ în promovarea inițiativelor legislative privind egalitatea și combaterea discriminării la nivelul Uniunii Europene. 

În același context, din partea României, eurodeputatul Nicolae Ștefănuță, care ocupă și funcția de vicepreședinte al Parlamentului European, a devenit vizibil prin participarea la acțiuni și delegații oficiale de susținere a comunității LGBTQ+, inclusiv la evenimente de tip Pride organizate în diverse state membre ale UE, unde a reprezentat instituția parlamentară în cadrul unor inițiative legate de drepturile fundamentale și combaterea discriminării. 

În ansamblu, acești eurodeputați activează în cadrul unui curent politic european mai larg care promovează egalitatea de tratament, combaterea discriminării și protecția drepturilor fundamentale, prin susținerea publică a comunității LGBTQ+ în spațiul Uniunii Europene și prin participarea la evenimente publice dedicate acestor drepturi, dar mai puţin vizibil (spre deloc) în ceea ce priveşte drepturile romilor sau ale altor minorităţi etnice din Uniunea Europeană.

Astfel, dacă cineva dorește să conteste apartenența unui membru la EFA, argumentele cele mai naturale sunt cele ideologice legate de încălcarea drepturilor omului, discriminare, homofobie, rasism, sau nerespectarea valorilor fundamentale pe care organizația EFA le apără.

Derapajele homofobe ale lui Nicolae Păun rezultă în revocarea sa din funcţia de preşedinte al comisiei pentru drepturile omului din camera deputaţilor

Derapajele rasiste anti-ţigăniste ale lui Nicolae Păun şi altor membri ai Partidei Romilor

Partenerii externi responsabili ai României şi ai partidelor politice actuale pot afla foarte uşor, din surse oficiale, că Partida Romilor este o structură profund nedemocratică – deoarece nu şi-a schimbat conducerea încă din anii 90, refuzănd cu încăpăţânare orice fel de principiu democratic sau rotaţie democratică la putere. Mai mult, această structură ciudată (nici partid nici asociaţie) reprezintă doar o zonă din executivul deep (reminiscenţă a regimului trecut, ceauşist) aparent nesupravegheat efectiv nici de parlament, nici de cetăţeni prin vot democratic. Partida Romilor Pro Europa nu a fost votată democratic niciodată de romii din România să-i reprezinte în parlament sau în orice altă structură – naţională sau internaţională. 

Partida Romilor fiind organ executiv de stat nu reprezintă nici politicul, nici societatea civilă din niciun punct de vedere. În componenţa acestei structuri sunt doar câţiva oameni care vorbesc limba romani şi aproape niciunul nu respectă tradiţiile, cutumele romilor reali. Ba chiar îi atacă pe romii reali, cu probe publice. Paradoxal, a fost de decenii la rând unica structură politică romă finanţată de stat, fără alegeri libere între mai multe aosicaţii rome, dar în numele romilor şi împotriva standardelor autoidentificării etnice şi ale democraţiei.   

Ce să caute Nicolae Păun la EFA, sau în „comisia pentru drepturile omului” din camera deputaţilor a României, dacă el a demonstrat derapaje grave, publice, din care rezultă că nu respectă nici persoanele gay, şi nici romii autentici, nativi? De asemenea, ce să caute Costel Iulian Paraschiv la ADI ROM din Consiliul Europei, numit de un guvern iresponsabil (Ciolacu sau Bolojan, sau ambele), când el nu are absolut nicio legătură cu votul romilor reali sau nomazilor, despre care se discută acolo? CV-urile acestor indivizi, de asemenea, sunt cât se poate de ciudate, cu multe lipsuri, contradicţii si falsuri,  pretinzând unele studii universitare dar fără a menţiona liceele absolvite, sau eludând perioadele de anchete penale din 2016, sau de arest preventiv. 

Vezi si
Petiţie Publică: Stop Adeverinţei de Etnie

Vezi şi un articol Mediafax despre
Peste 2.000 de "adeverinţe de etnie" eliberate de Partida Romilor in anul 2022  unor persoane care vor să candideze la licee pe "locurile speciale." Cele mai multe adeverinţe au fost eliberate în Bucureşti.

Legat de „normalitatea” adeverinţei de etnie, la nivel european, una din întrebările adresate de romi către EFA, revelatoare, ar putea fi: Sunteţi de acord să existe adeverinţe de LGBTQ+ în Europa, eliberate de terţi, pentru ca aceste persoane să beneficieze de anumite facilităţi publice, sau consideraţi că este suficientă o declaraţie pe proprie răspundere? Cel mai probabil, EFA va răspunde că este suficientă o adeverinţă pe proprie răspundere, sau chiar niciun act birocratic.

Vezi şi
Strategia Națională de Incluziune a Romilor 2021-2030 

Atât EFA cât şi Consiliul Europei, structuri cu pretenţii de apărare a drepturilor omului, vor trebui să afle, la un moment dat, din documente oficiale, că statutul real al Partidei Romilor nu este şi nu a fost niciodată de partid politic democratic sau exponent real al societăţii civile, sau protector al drepturilor omului în România, ci dimpotrivă a fost de zeci de ani un baston al statului prin care statul a controlat nedemocratic şi a menţinut romii în tăcere, frică, sărăcie, subdezvoltare, dar concomitent consumând banii publici „în numele romilor”.  Întrebate de ce rezultatele unor investiţii publice atât de importante (milioane de euro anual) sunt deosebit de slabe, guvernele României din perioada 1990-2026 (din care a făcut parte şi Partida Romilor) au preferat să se facă „că plouă” şi au dat vina pe victimele "neintegrate", nicidecum pe neglijenţa, nepăsarea şi incompetenţa lor.

După atâtea decenii de neglijenţă şi batjocură, de irosire a fondurilor publice şi umilire a romilor care niciodată nu şi-au putut vota liber propriul reprezentant în parlament, astăzi Partida Romilor, de mână cu statul român, vin în faţa lumii europene şi opiniei publice internaţionale şi cu ce se laudă ei? Că târăsc, efectiv, un colectiv de activişti romi prin tribunale, în format SLAPP,  deoarece au îndrăznit să îşi folosească dreptul la exprimare liberă garantat de art. 30-31 din Constituţia României şi art.10-11 CEDO, şi să critice democratic regimul antirom din România, deşi între timp România a intrat în UE.

Vezi Directiva Europeana anti-SLAPP
pe care statul nu a transpus-o in legslatia interna pana la 7 mai 2026

Dreptul fundamental la exprimare liberă, autodeterminare, autoidentificare, asociere liberă în partide şi asociaţii devine interzis romilor din România, prin aceste atacuri SLAPP.  Structura de stat Partida Romilor aparţine executivului, ea reprezintă statul între romi, nicidecum romii în parlament sau guvern. Concomitent, vrea să ocupe abuziv întregul spaţiu al societăţii civile, ignorand separatia puterilor in stat. Ce le mai rămăsese? Să acapareze complet şi puterea judecătorească în stat, ofensivă care se desfăşoară în prezent. Astfel, nu vom mai avea separaţia puterilor în stat, ci o dictatură, nealeasă democratic, despre care forurile internaţionale vor stabili soluţii - deoarece nu pare a fi capabilă să devină un „stat de drept”, prin capabilităţi proprii.  

În rapoartele publice ale OLAF  şi DNA din anul 2016, care au zdruncinat presa naţională şi internaţională, se prezentau nu doar deturnarea de fonduri europene, spălare a banilor, fals în documente oficiale,  sau prejudicii semnificative băneşti din fonduri de stat şi fonduri europene, ci şi de 7000 de victime rome provenite din medii puternic defavorizate. Unde era statul, unde era „avocatul poporului”, unde era CNCD? Unde era un singur avocat pro bono rom, beneficiar de „locuri speciale” prin facultăţi, să ajute măcar una din aceste 7000 de victime?  Unde erau cei peste 30 de europarlamentari? Ce făcea LIBE din PE? Ce făceau partidele politice din parlament şi din guvern? Cum au regularizat ei recuperarea daunelor celor 7000 de victime? Ce făcea presa liberă? Ce follow-up a existat? Cum s-au oprit abuzurile din continuitatea lor? Câte persoane au murit între timp, fără a-şi mai vedea dreptatea, dintre cei 7000 de romi vătămaţi? Câţi au beneficiat cu adevărat de un program coerent de asistenţă socială nu pentru a cauza dependenţa pe viaţă, ci pentru a primi integrarea socială şi profesională reale? Nu avem idee, deoarece nimeni din guvern nu răspunde, nici din parlament.

Cine şi când va despăgubi aceste 7000 de victime şi familiile lor? Fără îndoială că aceste victime, tehnico-legal vorbind, ar putea fi despăgubite foarte uşor, cu ajutorul EFA, ADI-ROM din CoE şi al noului guvern al României. Din punct de vedere al EFA, spre exemplu, ar fi suficient doar să mişte un deget şi ar putea redirecţiona fondurile alocate unor parade gay din 2-3 capitale ale Europei, în vara lui 2026, şi toate cele 7000 de victime rome ar putea fi despăgubite imediat. Acolo unde este voinţă politică, se întâmplă lucruri mari. Dacă tot a aderat Partida Romilor la EFA, recent, poate că o asemenea realizare poate deveni realitate, prin simple discuţii la o cafea, ca între colegi, între steaguri, cu presa de faţă. Poate că ar fi votaţi de mai mulţi romi. Să nu uităm că există şi romi gay, pe care nu prea-i reprezintă nimeni, ci ei se confruntă cu o dublă sau chiar triplă discriminare. Nu este deloc uşor să fii rom, gay şi să te fi şi născut în România. Problemele devin mult mai complexe, aproape insurmontabile fără un aparat de stat care să-i ajute. Aceste persoane au nevoie de sprijin, au nevoie de fonduri, soluţii pe care acum ei din fericire le pot solicita chiar de la Nicolae Păun, dacă tot se afişează public cu EFA. Păun nu se poate duce la EFA numai să se laude, ci trebuie şi să facă ceva concret pentru persoanele LGBTQ+, deoarece în România sunt persoane cu aceste necesitaţi şi plătesc taxe şi impozite ca orice alt cetăţean. Salariile, diurnele şi privilegiile acestui deputat sunt plătite şi din taxele şi impozitele persoanelor LGTBQ+.

Membrii conducerii EFA vor fi obligaţi să se conformeze propriilor lor obiective politice şi propriului lor statut, care începe astfel:  „Alianța Liberă Europeană (EFA) promovează dreptul la autodeterminare democratică și susține aspirațiile popoarelor de a-și alege propriul viitor politic, inclusiv independența, o autonomie mai extinsă sau recunoașterea lingvistică și culturală a minorităților.”  The European Free Alliance (EFA) promotes the right to democratic self-determination and supports the peoples’ aspirations to choose their own political future, including independence, greater autonomy or linguistic and cultural recognition for minorities.

Astfel, EFA nu poate accepta membri care nu respectă aceste valori, sau care mint că le respectă, dar în fapt practică opusul în statele lor de rezidenţă, împotriva romilor sau gay-ilor, sau romilor gay. Derapajele rasiste şi homofobe nu au cum să treacă neobservate.  

În baza Statutului EFA şi criteriilor de eligibilitate a membrilor, Partida Romilor nu poate face parte din acest partid vest-european, din multiple motive. În primul rând, este o rămăşiţă dictatorială, nereprezentativă democratic a regimului ceauşescu, despre care care nu se poate spune că iubea romii, ci-i aliena, le schimba numele de familie în mod abuziv, le ştergea identitatea reală a numelui moştenit, îi schingiuia cu miliţia politică, le confisca aurul moştenit şi toate ororile pe care le ştim foarte bine, inclusiv pedepse aspre pentru homosexualitate. Din Securitatea de top si turnătoria de teren făceau parte şi colaboratori din sânul comunităţii rome, care participau activ la crudele tratamente aplicate romilor, sistematic. Unii din ei bântuie şi astăzi prin sistem, dar sunt pe cale de dispariţie, din motive pur naturale. 

În al doilea rând, Partida Romilor neagă atât alegerile libere în propria organizaţie (acelaşi „lider suprem” din anii 90) cât şi alegerea democratică a deputatului romilor în parlamentul României. 

În al treilea rând, această entitate de stat nu are nimic de-a face cu Constituţia sau legea partidelor politice, vizibil (nici cu OG26/2000 care va fi modificata sau abrogata la cererea CEDO), ci de fapt luptă activ prin metode infracţionale probate împotriva pluralismului politic din România, în ciuda prevederilor art. 40 alin.(2) din Constituţia României. Comite acte infracţionale publice, la vedere, în flagrant, fapte ilegale şi imorale împotriva activiştilor şi conducerii partidelor politice de opoziţie conduse de romi. 

De asemenea, atât preşedintele Partidei Romilor cât şi prim-vicepreşedintele Iulian Costel Paraschiv şi alţi membri din conducerea structurii au fost şi unii încă mai sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunilor de deturnare de fonduri de stat şi europene, cauzarea a peste 7000 de victime rome, delapidare (proces reluat în februarie 2025), ameninţare, hărţuire, violarea vieţii private, împiedicarea adunărilor publice, constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de droguri, tulburarea liniştii şi ordinii publice, înşelăciune, *staboare abuzive, sisteme paralele statului – în ultima perioadă se fac analize de specialitate asupra consecinţelor juridice, sociale şi economice ale practicării (1) unui sistem propriu de judecăţi civile şi penale, în tribunale paralele, altele decât cele de stat sau agreate internaţional, precum şi (2) unui sistem propriu de taxe şi impozite impuse abuziv celor „judecaţi”.

Dacă lucrurile continuă astfel, fără o rezolvare cât mai urgentă, activiştii pentru drepturile romilor din România care sunt abuzaţi în aceste moduri grosolane, din ce în ce mai grave, vor fi obligaţi să solicite azil politic în alte state şi să invoce, cu probe, la curţile internaţionale, încălcarea Criteriilor de la Copenhaga – de aderarela UE, motiv pentru care România ar putea fi exclusă din Uniunea Europeană, din Consiliul Europei (cum a fost exclusă Rusia la data de 16 September 2022) şi din celelalte structuri internaţionale importante. Într-un astfel de context, actualii guvernanţi şi parlamentari ai României vor putea răsufla liniştiţi, singuri în ţara lor izolată de lume, fără critică sau monitorizare, sau bătaie de cap cu structuri onorabile externe, democratice, care le cer angajamente serioase pentru drepturile omului.

Procesul de aderare la OECD de asemenea nu poate continua până când România nu va îndeplini realmente criteriile de aderare explicate:  angajamentul față de democrație; statul de drept; protecția drepturilor omului; libertățile individuale; economia de piață deschisă; buna guvernanță; integritatea publică și combaterea corupției;  capacitatea de a implementa instrumentele juridice OECD.  

  

România stă foarte prost la capitolele de aderare Statul de Drept şi Protecția Drepturilor Omului. Nu putem spera la un membership OECD, până nu rezolvăm problematica romă a statului şi implicit problematica grupului minorităţilor din camera deputaţilor. Acest grup a fost numit de guvern din nou nedemocratic, în decembrie 2024, pe modelul anilor 90, deşi exista o Hotărâre a CEDO din 2020 (Cegolea contra României, Dosar nr. 25560/13)  care obliga deja România la schimbări legislative urgente, cu intrare in vigoare înainte de alegerile parlamentare din 2024, astfel încât mai multe asociaţii etnice să fi putut candida liber, nicidecum să le mai numeasca guvernul tot "din oficiu", prin interpretarea abuzivă a prevederilor art. 62 alin.2 din Constituţie.