La data de 26 august 2025, publicaţia ziaruatac.ro
a publicat un materialîn care se aduc unele daune asupra
imaginii, onoarei, dreptului la imagine şi reputaţiei Castei Romilor Cocalari
din România. Redacţia acestei publicaţii se foloseşte de o fotografie a domnul Constantin
Constantin (fost Duduianu) cunoscut în etnie şi cu numele de botez cutumiar
Samir, un rom tradiţional din Caste Corbenilor, din Bucureşti.
Publicaţia ziaruatac.ro îl insultă pe
Constantin/ Samir cu apelativul „Smardoi”, sub titlul tendenţios „Liderul
cocalarilor a fost amendat!”.
Redacţia ziaruatac.ro scrie următoarele, în
numărul din data de 26 august 2025:
Codul penal va sancţiona mai dur
calomniile, jignirile şi ameninţările de pe reţelele de socializare. Liderul
cocalarilor a fost amendat! „Smardoi” pe reţelele de socializare, acesta l-a
jignit pe deputatul Nicolae Păun. Samir Duduianu a fost amendat de judecători
cu 1400 de lei pentru că a minţit în faţa instanţei.
Fără a verifica la sursă realitatea, redacţia
publicaţiei ziaruatac.ro s-a lansat în această prezentare denigratoare
preluând, în parte, o altă ştire falsă şi denigratoare din 13 august 2025,
fabricată şi publicată pe Facebook de Nicolae Păun, preşedintele asociaţiei
politice Partida romilor Pro Europa, care ocupă şi funcţia „din oficiu” de
deputat al romilor din România (fără a fi ales democratic de romii din România).
La data de 13 august 2025, Nicolae Păun a
participat personal la un proces civil de primă instanță, derulat în fața
Judecătoriei Sectorului 4 București, într-un dosar incomplet, în care nu au
fost citați toți pârâții vizați (inclusiv persoane cercetate în anchete penale
conexe).
Dosarul civil nr. 24512/4/2025s-a limitat doar la soluționarea unei cereri de ordin de protecție formulate de
reclamantul Constantin Constantin (fost Duduianu), un cetățean de onoare al
comunităţii romilor tradiţionali din România, din Casta Corbenilor, cunoscut în
comunitate și cu numele de botez cutumiar Samir.
În sala de judecată, Nicolae Păun a fost
sprijinit vizibil de avocați și de susținători, inclusiv de reprezentantul
Ministerului Public, care se pare ca a pledat în favoarea sa, părând a uita, pe moment, să menționeze
existența unor anchete penale pe rol, relevante in proces.
De cealaltă parte, reclamantul
a beneficiat un „termen de citare redus la o oră”, de ignorarea unor probe
semnificative în cauză, de o traducere "pe sărite" a probelor din limba romani şi de un avocat din oficiu care a precizat că nu a avut
timp să studieze dosarul.
În aceste condiții, de moment civil, procesul de
primă instanţă s-a finalizat cu respingerea cererii de ordin de protecție –
care totuşi rămâne, în continuare, necesar - ba chiar și cu aplicarea unei amenzi judiciare de 500
lei, contestabilă în termen de 15 zile. Reclamantul a formulat contestaţia
(cerere de reexaminare a soluţiei amenzii judiciare), urmând ca această cerere
să fie soluționată.
Soluţia finală cu privire la această amendă nu este clarificată
astăzi 27 august 2025, dar aceasta se va publica, la data când va fi comunicată
de instanţă.
Cu toate acestea, imediat dupa procesul civil de primă instanţă din 13.08.2025, în aceeaşi zi, Nicolae Păun, cu elanul său binecunoscut împotriva romilor din opoziţia sa politică, publică următoarele minciuni – cu scopul de a-l denigra pe Samir Duduianu (Constantin Constantin) încercând să-i aducă acestuia atingeri imorale asupra onoarei, demnităţii, imaginii publice şi dreptului la reputaţie. La finalul articolului său, Nicolae Păun îi mai ameninţă şi pe ceilalţi activişti pentru drepturile romilor din România, „atrăgându-le” atenţia acestora că vor „plăti scump în instanţă” dacă se vor mai exprima liber, în spaţiul democratic al statului român.
Ce minciuni a fabricat şi a publicat Nicolae
Păun la 13 august 2025,
printre altele, oferind o dezinformare grosolană opiniei publice şi
implicit
presei libere din România?
-că
Samir ar fi fost amendat cu 1400 de lei - deşi prima instanţă a propus
amenda de 500 de lei, dar cu drept de contestaţie in 15 zile. Această amendă a
fost contestată şi este posibil să fie anulată;
-că
Samir ar fi minţit în faţa instanţei – o afirmaţie care arată fenomenul de „proiecţie
în oglindă” asupra victimei ţintite (practic, prin acest fenomen mitomanul/
mincinosul cronic crede ferm că toată lumea minte);
-că
Samir ar avea „tupeu” să îl „calomnieze” (deşi acest termen juridic a dispărut
demult din Codul penal, vezi şi de ce în acest articol);
-că pe
data de 13.08 2025 s-ar fi judecat un proces de materie penală (deşi pe Portal
scrie clar că a fost un proces civil);
-că l-ar
fi dat în judecată anterior pe Samir şi că Samir ar fi pierdut – minciuna lui Nicolae
Păun se poate verifica astfel, la sursă: oricine poate consulta hotararea din dosarul nr 43255/3/2024 unde cerea lui Păun a fost declarată Inadmisibilăprecum şi hotararea din dosarul nr.43255/3/2024 (660/2025) unde si cererea sa de apel a fost respinsă ca Nefondată. Deci, având în
vedere că Nicolae Păun a trimis în judecată zece activişti pentru drepturile
omului,printre care şi pe Samir, şi având în vedere că instanţele de judecată, pana in acest moment, au
respins definitiv cerera lui Păun şi a Partidei Romilor, acest lucru se traduce, in cuvinte mai simple, că activiştii (inclusiv Samir) au câştigat, iar Păun şi Partida au
pierdut aceste procese;
-că din
cauza că Samir ar fi pierdut pe civil (minciună demonstrată anterior), Samir ar
mai fi avut nevoie de probe, şi că de aceea ar fi „minţit instanţa” - lucruri complet neadevarate;
-că
cererea lui Samir de ordin de protecţie ar fi neîntemeiată - ramane de vazut, in justitie;
-că
Samir ar fi fost obligat să plătească onorariile avocaţilor - deşi scrie clar pe
portal că statul plăteşte avocaţii, prin Ministerul Justiţiei;
-că
ziua de 13 ar fi zi cu ghinion pentru Samir - deşi la data de 13.05.2025 Păun a
suferit una dintre cele mai importante pierderi in fata activistilor romi, chiar istorice, fiindu-i respins Apelul inadmisibil împotriva Drepturilor Omului, în dosarul nr. 43255/3/2024 (660/2025). Motivarea
Sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, de respingere a apelului reclamanţilor Păun
& Partida, din data de 13.05.2025, se poate citi în continuarea acestui
articol, la sfârşit.
Ce ameninţări emite Păun în spaţiul
public, la aceeaşi dată 13.08.2025, în acelaşi articol?
-Că "atrage
atenţia" şi altor „amatori de calomnii şi jigniri” (deşi „calomnia” şi „insulta”
nu mai există în Codul penal, vezi şi de ce în acest articol)
-Că nu
mai tolerează „asemenea comportamente” (democratice?)
Consecințe ale neaplicării hotărârii CEDO în cauza Cegolea c. României
În cazul CEDO Cegolea v. Romania (cererea nr.25560/13),Curtea
Europeana a Drepturilor Omului a constatat că statul român este obligat să
adopte măsuri reparatorii urgente în domeniul protecției drepturilor
fundamentale. Reclamanta, doamna Cegolea, a demonstrat, implicit, că România a
încălcat dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului timp de cel puțin
25 de ani. Această încălcare a fost determinată de existența unei legislații
profund deficitare privind regimul juridic al asociațiilor și fundațiilor
(OG26/2000).
Curtea a stabilit că măsurile reparatorii, conform
legislației interne românești, trebuie implementate cât mai rapid, având ca
termen de intrare în vigoare perioada anterioară alegerilor parlamentare din
2024 (vezi sursa1) (vezi sursa2)
Cu toate acestea, România nu a respectat obligațiile
stabilite de hotărârea CEDO. În loc să adopte măsuri efective, statul a depus
formal proiectul de lege Plx 763/2023 menit să
modifice OG nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, proiect care se află
blocat la Camera Deputaților.
Deficiențele
legislative acumulate în ultimii 25 de ani, precum și blocajele cauzate de
lipsa adoptării cel târziu în 2024 a proiectului Plx763/2023, au consecințe
extinse asupra societății civile și asupra întregului cadru al drepturilor
fundamentale din România. Spre exemplu, în primele 6 luni ale anului 2025, au
decedat cel puţin 3 tineri romi în condiţii care puteau fi prevenite.
Înainte
de alegerile parlamentare din 2024, România ar fi trebuit să adopte noua lege a
asociațiilor și fundațiilor. Respectarea obligațiilor CEDO și a principiilor
drepturilor fundamentale ar fi garantat că nicio persoană – indiferent de
afilierea sa la o asociație sau fundație etnică din România – să nu fie numită
„deputat din oficiu” de către guvern, ci să participe în mod liber la alegeri
democratice, alături de alte asociații etnice și partide politice, în
conformitate cu legislația electorală generală.Totodată, nicio asociație etnică nu
ar fi trebuit să dețină, încă din anul 2024, „statut de utilitate publică”
acordat de guvern pe criterii ilegale/ discreţionare. Acest statut ar fi
trebuit eliminat complet, întrucât menținerea lui creează un mecanism de
exclusivitate care contravine standardelor stabilite de CEDO, cauzând dezordine
socială, încălcarea flagrantă a drepturilor omului şi dezechilibrarea oricărei
şanse de construcţie a unei democraţii constituţionale.
Cum a procedat statul român – respectiv guvernul, parlamentul și președintele în perioada
2023–2024? Aceste instituții au continuat, cu indiferență, să încalce
standardele Convenției, ca și cum hotărârea CEDO din 2023 în cauza Cegolea v.
România nu ar fi existat.
În
decembrie 2024, statul român a încălcat flagrant hotărârea CEDO în cauza
Cegolea v. România. Nu doar că a alocat, pe criterii contrare standardelor
europene, aproximativ 8 milioane de euro asociației politice Partida Romilor
Pro Europa, dar a și impus „din oficiu” numirea lui Nicolae Păun ca deputat
neales al romilor în Parlament. Practic, guvernul a ignorat complet
dispozițiile CEDO și a perpetuat mecanismul arbitrar de desemnare a
reprezentanților minorităților, practicat în ultimii 25 de ani – o procedură
contrară atât standardelor CEDO, cât și Constituției României.
Prin
această numire abuzivă, romilor cu cetățenie română le-au fost încălcate
multiple drepturi constituționale, inclusiv: dreptul de asociere (Art. 40),
pluralismul și libertatea partidelor politice (Art. 8), dreptul la identitate
(Art. 6), dreptul de a fi ales și de a vota (Art. 37, 36), egalitatea în
drepturi (Art. 16), libertatea de exprimare (Art. 30), dreptul de petiționare
(Art. 51), precum și alte drepturi prevăzute de Constituție.
De asemenea, au
fost încălcate numeroase dispoziții ale Convenției Europene a DrepturilorOmului, printre care: Art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane și
degradante), Art. 4.1 (interzicerea sclaviei și aservirii), Art. 5 (dreptul la
libertate și siguranță), Art. 9–11 (libertatea de gândire, exprimare și
asociere), Art. 13–18 (dreptul la remediu efectiv, interzicerea discriminării și
limitarea abuzivă a drepturilor).
După ce,
pe 12 februarie 2025, și-a preluat funcția (contrară standardelor CEDO)
de „președinte” al unei comisii parlamentare pentru Drepturile Omului, din
Camera Deputaţilor, atenția principală a lui Nicolae Păun nu s-a concentrat pe
protecția drepturilor fundamentale, ci pe acțiuni profund imorale, împotriva cetățenilor considerați „prea vocali” în apărarea drepturilor fundamentale.
Astfel,
Păun văzându-se „cu sacii în car”, a pornit o ofensivă ridicolă împotriva
opozanţilor săi politici, prin metoda abuzului de drept procesual civil. Aşadar, la data de 27 februarie 2025 în Dosarul nr. 43255/3/2024, Nicolae Păun şi asociaţia politică Partida
Romilor Pro Europa condusă de el cereau Tribunalului Bucureşti să interzică
urgent (fără citare a victimelor!) dreptul la exprimare liberă a zece activişti
pentru drepturile romilor. Cererea i-a fost respinsă ca inadmisibilă, cum era
de aşteptat, iar ulterior apelul său (greu de înţeles) a fostrespins de Curtea de Apel București ca nefondat, ladata de 13.05.2025.
În loc
să respecte legea, şi să accepte cu demnitate înfrângerea politică, în faţa
romilor cinstiţi din România, deputatul neales al romilor nu s-a oprit, ci setea
de răzbunare i-a crescut şi a început să-i inspire negativ pe cei mai mulţi
dintre subalternii săi politici să comită, în forme continuate şi agravante,
infracțiuni atât online cât şi fizice și administrative, împotriva opoziţiei, inclusiv împiedicareailegală a Protestului Romilor la Guvern (24 iunie 2025)și alte atacuri ilegale, în format tipic de grup infracţional
organizat.
Acțiunile Grupului Păun, imorale si ilegale, care aduc dezonoare romilor din Romania, au evidențiat şi evidenţiază, în continuare,
modul în care un reprezentant politic neales democratic ci „numit din oficiu” poate submina drepturile
fundamentale, în loc să le protejeze.
În acest
context, se ridică o întrebare esențială: dacă drepturile omului în România
sunt gestionate de „deputaţi numiţi” (nealeşi) cu astfel de comportamente, atunci
ce șanse mai au cazurile deosebit de complexe, spre exemplu cazurile suspecte în care mor romii, să fie
investigate și soluționate corect și imparțial?
Cazurile
complexe Urziceni (februarie 2025) şi Jilava (iunie 2025) reveleazăcauze
deosebit de grave şi de complexe, deDrepturile Omului. Din studierea
acestor cazuri se revelează un pattern judiciar si medico-legal deosebit de negativ împotriva romilor
din România, inclusiv negarea drepturilor fundamentale la viata, demnitate (art. 3 CEDO - interzicerea tratamente inumane si degradante) si proces echitabil (art.6 CEDO), conducând la
decesul a minim trei tineri romi, doar în primele 6 luni ale anului 2025, în condiţii
care puteau fi pe deplin prevenite.
Tolerarea
unei prese de stat care alienează în mod invariabil identităţile victimelor la
statutul de „clanuri” şi hrănesc ura publică împotriva romilor, rasismul
anti-ţigănist din ce în ce mai aspru din societate, încurajat prin presa de
stat, indiferenţa funcţionarilor statului şi neglijenţa acolo unde vine vorba
de aplicarea corectă a legilor sau procedurilor, negarea dreptului victimei rome la legitimă apărare
şi încadrarea sa la „tentativă de omor” în rechizitorii-tip, proceduri bizare (ilegale) de genul „şase
luni minim în arest preventiv indiferent dacă eşti victimă sau agresor", neacordarea
asistenţei medicale de urgenţă în cazuri de răni severe, plăgi deschise,
fracturi etc supuse proceselor de infectare, cauzatoare de complicatii neuro-motorii
pentru tot restul vieţii, alte tratamente crude şi inumane care pot conduce la handicapuri pe viata sau la decesul victimei în închisoare - cum este cazul lui Laurenţiu Duduianu, decedat
în condiţii suspecte la penitenciarul Jilava, la începutul lunii iunie 2025.
Încă se aşteaptă rezultatele anchetei, iar comisiile parlamentare de
specialitate ar trebui să se implice în aflarea adevărului.
În cazul
Urziceni, februarie 2025, există, de asemenea, întrebări importante cu privire la
Drepturile Omului, care ar trebui să se discute în parlament, într-o comisie de
anchetă specială, având în vedere că este vorba de minim 40 de romi implicaţi
într-un rechizitoriu cel putin bizar (care criminalizeaza victimele atacului):
-Care este criteriul juridic care
justifică întocmirea unui rechizitoriu în care niciunei victime nu i s-a
acordat încadrarea de „legitimă apărare”?
-De ce există 40 de inculpaţi în cauză, deşi
ar trebui să fie aprox. 20, deoarece jumătate din aceştia sunt în fapt
victimele atacate la domiciliu (dupa ce li s-a refuzat ordin de protectie cerut anterior)?
-De ce victimele au fost arestate
preventiv și acuzate de „tentativă de omor”, în loc să li se recunoască dreptul
la „legitimă apărare”, prevăzut la art. 19 Cod Penal şi să li se permită să
asiste la funeraliile fraţilor lor ucişi în atac?
-Care este legea prin care orice atacator
sau victimă care prezintă răni deschise, sau fracturi, sau răni cauzate prin
împuşcare, sau răni provocate de sabie, cuţit etc. să fie dus în celula de arest preventiv
în loc să fie dus la serviciul urgentă al celui mai apropiat spital?
-Care sunt motivele pentru care o parte
din victimele ranite grav stau în arest preventiv la o închisoare de stat, cu asistenta medicala foarte deficitara, în aşteptarea procesului
de judecată, în timp ce o parte din atacatorii neraniti stau în arest preventiv la
domiciliu sau în alte condiţii mult mai confortabile?
-O altă întrebare esențială se referă la
rolul asociațiilor finanțate de stat pentru a activa în favoarea protecției
drepturilor omului din România și, în cazul de faţă, al drepturilor romilor.
Cum au reacționat aceste organizații?
În anul 1926, la Călbor, lângă Făgăraș, a
fost înființată prima asociație a romilor din România de către Naftanailă
Lazăr, o figură importantă a mișcării civice rome din perioada interbelică.
Activitatea sa s-a extins în deceniile următoare, iar presa vremii consemnează
o adunare semnificativă a societății „Înfrățirea Neorustică” din Călbor,
desfășurată la 18 iunie 1935. Această societate reunea romii din județul Făgăraș
și își propunea să apere drepturile comunității și să îmbunătățească condițiile
de trai. Organizarea era inspirată din modelul săsesc al asociațiilor
comunitare și promova emanciparea culturală a romilor prin seri de lectură,
dansuri tradiționale și spectacole de teatru. În același spirit civic,
Naftanailă Lazăr a fondat și primul ziar al romilor din România, intitulat
„Neamul Țigănesc”, publicat în perioada 1934–1935.
În anul 1933, a fost înființată Asociația
Generală a Țiganilor din România (AGTR), sub conducerea arhimandritului
Calinic I. Popp Șerboianu (1883–1941), de etnie romă, o altă personalitate
marcantă a emancipării romilor. Asociația avea un program ambițios, vizând
alfabetizarea adulților, înființarea de biblioteci, muzee, cantine, spitale,
grădinițe și chiar o universitate destinată romilor. În aceeași perioadă au
apărut mai multe publicații și organizații rome, iar interesul pentru cultura,
istoria și literatura romilor a cunoscut o creștere semnificativă.
Aceste evoluții reflectau o perioadă de
relativă stabilitate și bunăstare pentru comunitățile rome, în acord cu
dinamica generală a societății românești interbelice. Această evoluție a fost
însă brusc întreruptă în 1942, când regimul antonescian a declanșat deportarea
masivă a romilor în Transnistria. Potrivit datelor oficiale furnizate de
Comitetul Român pentru Crime de Război, peste 36.000 de romi au fost uciși în
timpul acestei tragedii. Unele surse susţin că peste 16.000 de victime au fost
numai copii. Regimul comunist care a urmat nu a manifestat o preocupare reală
pentru soarta romilor, ignorând în mare parte suferințele și nevoile specifice
ale acestei minorități.
În anul 1971, Ion
Cioabă a fost ales bulibașă (şi „rege internaţional”) al unui comitet al Romilor Căldărari din România, o funcție nerecunoscută oficial de regimul
comunist. Cu toate acestea, el a primit permisiunea PCR de a reprezenta România
la un eveniment de o importanță istorică: primul Congres Mondial al Romilor,
organizat între 6 și 8 aprilie 1971, la Londra, de către Comitetul Internaţional
al Romilor (International Gypsy Committee).
Ion Cioaba (Sibiu)
Lucrările congresului au fost
prezidate de actorul american Yul Brynner, cunoscut pentru originile saleelvețiano-ruso-mongole. Congresul a părut a fi un moment definitoriu pentru construcția
identității rome moderne, părând a lăsa în urmă tradiţiile şi marcând adoptarea
oficială a două simboluri naționale rome: imnul internațional al romilor,
„Gelem, Gelem” („Umblăm, umblăm”), un cântec devenit celebru în urma lansării
sale în filmul iugoslav „Am întâlnit țigani fericiți” din 1967, și steagul
internațional al romilor, compus din două benzi orizontale, verde și albastru,
simbolizând pământul și cerul, având în centru o roată cu spițe roșii. Tot în
cadrul acestui congres a fost proclamată oficial ziua de 8 aprilie, data
închiderii lucrărilor, ca Zi Internațională a Romilor, sărbătorită anual în
întreaga lume. De asemenea, participanții au convenit asupra unui dialect
internațional standard al limbii romani și au pus bazele primei organizații
internaționale a romilor. În calitate de președinte de onoare al IRU, actorul
Yul Brynner a participat şi la al doilea congres, desfășurat în aprilie 1978,
la Geneva, în Elveția, reunind 120 de delegați din 26 de țări.La acest congres s-a realizat transformarea Comitetului Internațional Rom în
Uniunea Internațională a romilor (International Romani Union – IRU).
Între anii 1977
și 1983, regimul comunist a pus în aplicare un program numit „Integrarea
țiganilor”, coordonat de Partidul Comunist Român (PCR) prin Ministerul
Afacerilor Interne. Acest program prevedea sedentarizarea forțată a romilor
nomazi, obligativitatea încadrării lor forţate în câmpul muncii și instituirea
unor așa-zise „condiții de trai” – în realitate, măsuri teoretice, de cele mai
multe ori lipsite de aplicabilitate practică. Obiectivul declarat era „integrarea
socială”, însă metodele folosite reflectau o politică agresivă-asimilatorie, cu
puțină considerație pentru specificul cultural și istoric al comunității rome.
După căderea
regimului comunist, în urma Revoluției din 1989, reprezentarea romilor în viața
politică a cunoscut o transformare. Frontul Salvării Naționale (FSN),
formațiunea care a preluat puterea în perioada de tranziție, a inclus în
Parlamentul României trei reprezentanți ai comunității rome: Ion Cioabă lider
al căldărarilor din Ardeal, Szomantz Petre reprezentând romii de etnie maghiară
și Nicolae Bobu provenit din comunitatea romilor vătrași. În același timp,
Consiliul pentru Minoritățile Naționale a beneficiat de expertiza unuia dintre
cei mai respectați intelectuali romi ai vremii, sociologul Nicolae Gheorghe,
care a fost numit consilier pentru problemele romilor.
Anii ’90 au adus
în Parlament și alte figuri importante ale minorității rome, precum Gheorghe
Răducanu și Mădălin Voicu, al căror rol a fost esențial în conturarea unei voci
politice rome „moderne”, articulate și prezente într-un peisaj democratic aflat
încă în formare. Totuși, în paralel cu această afirmare instituțională,
procesul de construcție a unei noi identități rome – una adaptată discursului
politic și cerințelor integrării – a însemnat și o ruptură de tezaurul
etno-identitar autentic. Multe dintre elementele tradiționale ale culturii
rome, de la limbajele și dialectele specifice, la obiceiuri, uzanţe, drept
cutumiar, meșteșuguri sau forme de organizare comunitară, au fost treptat
abandonate sau au intrat într-un proces accelerat de corupţie şi chiar dispariție.
La 23 februarie
1997, moartea lui Ion Cioabă a marcat sfârșitul unei etape simbolice. Fiul său, Florin Cioabă a preluat
funcția de „rege al țiganilor”, un titlu cu recunoaștere parțială, acceptat mai
degrabă în plan regional doar de unii romi tradiţionali.
Florin Cioaba (Sibiu)
La rândul său, Florin
avea să fie succedat în 2013 de fiul său Dorin Cioabă, care s-a autoproclamat
„rege internațional al romilor”, în timp ce fratele său, Daniel Cioabă, și-a
asumat titlul de „rege al romilor din România”.
De-a lungul
vieții sale, Florin Cioabă s-a confruntat în permanență cu o competiție fermă în
sânul comunității. Pe de o parte, se afla împăratul
Iulian Rădulescu, recunoscut de susţinătorii lui drept lider suprem al
romilor în anul 1993.
Rivalitățile dintre aceste figuri politice din rândurile romilor
tradiţionali au scos la iveală lipsa unui consens clar în ceea ce privește
reprezentarea legitimă a romilor, într-un context marcat de modernizare şi de
riscuri fără precedent de asimilare involuntară prin diversificare culturală, fragmentare
socială, migraţie și competiție pentru influență politică și simbolică.
În anul 1993,
Iulian Rădulescu a fost recunoscut de un comitet al liderilor romi drept
„Împărat al Țiganilor”, o titulatură asumată public, dar poziționată într-o
zonă mai degrabă izolată din punct de vedere politic. Cu toate acestea,
Rădulescu a avut inițiative notabile de reprezentare și protecție a comunității
rome, dintre care cea mai fascinantă rămâne decretul imperial de înființare a Ținutului
Romilor (Chem Romengo) la Târgu Jiu.
La 5 martie 1997,
în cartierul Meteor din Târgu Jiu, împăratul Iulian Rădulescu, sprijinit de
avocatul Nicolae Bobu, omul de afaceri Ninel Potîrcă precum şi mulţi alţi
lideri ai romilor, a proclamat oficial înființarea unui teritoriu simbolic, fără
frontiere, numit Chem Romengo – Ținutul Romilor. Măsura a fost concepută ca o
formă de protest și protecție disperată împotriva demolării iminente a unui
număr mare de locuințe ale romilor din etnia Pletoșilor Bal Bare, case
construite pe terenul unei foste stațiuni pomicole dezafectate. În contextul
retrocedărilor de după 1990, acel teren devenise eligibil pentru a fi oferit ca
despăgubire unor foști proprietari de alte terenuri, care nu mai erau
disponibile, în restul ţării. Această soluţie (care deja beneficia de nişte
hotărâri judecătoreşti) ar fi impus evacuarea și demolarea locuințelor
construite informal de romi – o acțiune care ar fi lăsat sute de familii fără
adăpost.
Inițiativa împăratului
Iulian Rădulescu a stârnit panică şi reacții vehemente din partea
autorităților. Prefectul județului Gorj a interpretat decretul ca o amenințare
la adresa integrității teritoriale a statului român, în timp ce presa și
mediile naționaliste au calificat gestul drept un posibil „act de secesionism”.
S-au vehiculat chiar teorii conspiraționiste privind implicarea unor forțe
externe – de la UDMR până la servicii de informații străine – sugerând că
scopul ar fi destabilizarea internă a României și compromiterea parcursului ei
euroatlantic. Acest eveniment punea în pericol aderarea României la NATO.
Virgil Măgureanu, pe atunci director al Serviciului Român de Informații, a mers
până la a afirma că romii ar fi fost manipulați de agenți străini, dar nu au
fost găsite probe în acest sens, deoarece niciuna din aceste supiciuni nu era fondată
pe adevăr.
Adevăratul motiv
al decretului imperial de la Târgu Jiu, pe cât de paşnic tot pe atât de
puternic, a fost disperarea unei comunităţi invizibile politic, care urma pur
şi simplu să rămână fără locuinţele lor şi fără soluţii alternative.
În acest climat
tensionat, împăratul Iulian împreună cu o delegaţie aleasă de el, a fost
chemat la Bucureşti, la o discuţie directă cu Ion Iliescu, la sediul Frontului Salvarii Nationale (FSN) devenit PDSR in 1993. Cei doi au ajuns la
un acord: Ion Iliescu a promis că va interveni pentru a
opri planurile de demolare de la Târgu Jiu, cu condiția ca
împăratul Iulian să renunțe la decretul imperial care crea Ținutul Romilor. În acest mod, prin înţelepciunea celor doi lideri ai unor lumi
profund diferite şi complet deconectate una de cealaltă, s-a evitat, cel mai probabil, vărsarea de
sânge sau/şi un război civil în România post-revoluţionară, care ar fi
întârziat parcursul NATO şi european al României. Aşadar, locuințele oamenilor au fost
salvate, iar decretul a fost retras.
Pe data de 11 aprilie 1997, la Institutul de
Istorie Nicolae Iorga, pentru prima oară într-o instituție academică din
România, s-a vorbit despre deportarea romilor în Transnistria.
În
anul 2007, ziarul România Liberă scria:„Regele Ion Cioabă şi-a turnat
supusii. Fostul rege al rromilor Ion Cioaba a colaborat cu Securitatea din
1980, moment in care era bulibasa peste tiganii din toata tara, iar dovezile se
regasesc la CNSAS in miile de file din dosarul Cioaba. Din documente rezulta
fara dubii ca raporta constiincios despre toate deplasarile din strainatate,
unde se intalnea la congrese cu minoritari din alte tari. Rapoartele din dosar
mai demonstreaza ca la astfel de evenimente Ion Cioaba nu avea nici o
initiativa neaprobata de securistii care-l foloseau ca sursa. Informatia
despre colaborarea lui Cioaba cu Securitatea i-a ajuns la urechile imparatului
Iulian in 2006; acesta a facut-o publica, starnind un veritabil scandal printre
rromi. Imparatul a fost catalogat drept "bolnav" de catre regele
Florin Cioaba. Secretul dus in mormant de fostul rege este dezvaluit acum de
"Romania libera". Documentele ne arata o alta imagine a celui care a
fost conducatorul rromilor, cavaler al Ordinului de Malta, doctor in rromologie
si primul deputat minoritar in Parlamentul Romaniei din 1990.”
Împăratul Iulian Rădulescu, pe de altă parte, a fost o figură marcantă care s-a poziționat
ferm împotriva colaborării cu fosta Securitate, a regimului ceauşist. El a
criticat public colaborarea lui Ion Cioabă cu regimul comunist și cu
Securitatea, considerând că astfel de legături aduceau prejudicii serioase
comunității rome și subminau credibilitatea liderilor ei.
Această poziție fermă
a împăratului a generat tensiuni și conflicte în rândul comunității, pentru că
Ion Cioabă, deși implicat în colaborarea cu Securitatea, era un lider influent,
recunoscut la nivel internațional. Împăratul Iulian și-a construit astfel un
profil de lider curat, care încerca să rupă cu trecutul și să aducă o altă
imagine pentru romi, mai independentă și mai puternică.După o perioadă de certuri cu "regele" Ion Cioabă, Iulian
Rădulescu a semnat cu acesta un pact neoficial de neagresiune la data de 10
februarie 1997.
Împăratul Iulian Rădulescu a murit pe 9 ianuarie 2017, lăsând în urmă un impact profund asupra mișcării de emancipare a romilor.
Sâmbătă 14
ianuarie 2017, presa naţională scria despre fiul lui Iulian Rădulescu, Iulian
al II-lea care a primit coroana tatălui său, promiţând că se va
întoarce din America pentru a avea grijă de etnia romă, educaţia copiilor fiind
cea mai importantă (vezi
ştirea pe Mediafax).
La momentul încoronării, Iulian al II-lea avea 53 de
ani şi locuise în SUA de mai mulţi ani. Soţia sa Lucia Cioabă este fiica primului
bulibaşă Ion Cioabă, cu care
are o fiică în vârstă de 34 de ani, născută în SUA. Iulian al II-lea mai are cel
puţin doi alţi copii, dintr-o căsătorie anterioară, primul născut urmând să fie
moştenitorul coroanei, conform tradiţiei.
De ce au fost eliminate „calomnia” şi „insulta”
din Codul penal?
După aderarea României la
Uniunea Europeană în 2007 și ratificarea Tratatului de la Lisabona în același
an — document care consfințește Carta Drepturilor Fundamentale a UE, legislația
națională a fost supusă unui amplu proces de aliniere la standardele europene
privind drepturile omului. Deși acest proces este încă departe de a fi
finalizat, au fost adoptate o serie de reforme juridice semnificative.
Cu toate acestea, din punct
de vedere politic, minoritățile etnice din România au continuat și continuă să fie afectate nu
doar de unele lacune legislative, ci și de unele măsuri guvernamentale (structurale) cu caracter discriminatoriu cu efect restrictiv, care distanteaza cetateanul de stat si limitează în mod real accesul cetateanului la drepturile sale electorale și la participarea liberă în procesele democratice ale
statului.
Prin practicarea unor criterii netransparente și arbitrare în
acordarea statutului de utilitate publică — statut esențial pentru
recunoașterea și sprijinul instituțional al asociațiilor — statul român a
favorizat anumite organizații, în detrimentul altora. Această selecție
partizană a condus la o restrângere gravă a accesului comunităților de romi (și
nu numai) la exercitarea efectivă a drepturilor fundamentale, inclusiv
drepturile la reprezentare, asociere și exprimare liberă, încălcând astfel
angajamentele internaționale ale României în materie de drepturi ale omului.Un
exemplu elocvent în sprijinul acestei afirmații este Cazul CEDO Cegolea contra
României nr. 25560/13 care ilustrează în mod clar aceste disfuncționalități
sistemice.
Dar ce articole deja nu mai există
în Codul penal actual, şi de ce? Referitor la infracţiunea de Ameninţare,
această infracţiune încă există în Codul penal la art.206 şi reprezintă, din
nefericire, una din activităţile tipice ale Grupului Păun împotriva
activiştilor romi din România care formează opoziţia politică democratică a lui
Nicolae Păun (deputat „al romilor” numit din oficiu, personaj puternic
controversat).
Protejarea libertății de
exprimare în România mai reprezintă o obligaţie non-negociabilă conform
jurisprudenței CEDO și a art. 10 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) dar şi a Constituţiei
României art.29 şi 30.
Articolele privind calomnia
și insulta au fost eliminate din Codul penal al României printr-o decizie complexă,
care a durat ani de zile, cu implicații juridice și constituționale importante,
prin Legea nr.
278 din 4 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi
pentru modificarea şi completarea altor legi. Această lege a intrat în
vigoare în anul 2007 şi a abrogat articolele 205 (insultă), 206 (calomnie) și
207 (probele în susținerea calomniei) din vechiul Cod penal (cel din 1969),
deoarece s- a constatat că reprimarea prin sancțiune penală a unor fapte de
opinie sau exprimare poate avea un efect de descurajare (chilling effect)
asupra libertăţii presei, precum şi a activiștilor politici şi cetățenilor în
general.
În anul 2007, Curtea
Constituțională a decis (decizia nr.
62/2007) că eliminarea calomniei și insultei este neconstituțională,
deoarece afecta protecția demnității. A urmat o perioadă de confuzie juridică
(2007–2014), în care unele instanțe au aplicat articolele, altele nu.În anul
2014, Noul Cod penal (Legea
286/2009, intrată în vigoare în 2014) nu a mai inclus deloc articole
despre insultă sau calomnie.
În prezent (2025), calomnia
și insulta nu mai sunt infracțiuni în Codul penal român. Aceste fapte pot fi sancționate
pe cale civilă, în baza Codului civil – răspunderea civilă delictuală ţinându-se
cont, în cazul de faţă al romilor, de articolul 1.353
în exercitarea drepturilor cetăţeneşti (egale) ale romilor: „Cel care cauzează
un prejudiciu prin chiar exerciţiul drepturilor sale nu este obligat să îl
repare, cu excepţia cazului în care dreptul este exercitat abuziv.” De
asemenea, în enumerarea drepturilor din Codul civil, legiuitorul în
înţelepciunea sa a prevăzut şi unele Limite ale acestor drepturi, descrise la art.75:
„(1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune
atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele
internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. (2)
Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu
respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte
nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.”
România trecea, aşadar decisiv,
de la statul dictatorial – represiv (prin temutele „miliţii politice”) la libertate
şi la statul democratic, iar această schimbare legislativă în favoarea
exprimării libere era, şi încă este vitală, în sprijinul libertăţii Presei şi
mai ales libertăţii Cetăţeanului de exprimare a liberei sale conştiinţe, a gândurilor
şi ideilor. Fără această schimbare nu se putea intra în Uniunea Europeană, nu
se putea ieşi din dictatură şi România nu se putea alinia la valorile Vestului în
general, autorităţile cunoscând foarte bine că atât în Europa de Vest cât şi în
SUA există această libertate de expresie, ca model non-negociabil, democratic,
al statului de drept.
În
Constituţia SUA, în Primul Amendament stă scris: „Congress shall make no
law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise
thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of
the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress
of grievances.” (Congresul nu va adopta nicio lege privind instituirea unei
religii sau interzicerea exercitării libere a acesteia; nici vreo lege care
să restrângă libertatea de exprimare, sau a presei; ori dreptul poporului de a
se aduna pașnic și de a adresa petiții Guvernului pentru repararea
nedreptăților.)
În
Constituţia României, la art. 30 stă scris: „ Libertatea de exprimare a
gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice
fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte
mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. Cenzura de orice fel este
interzisă. Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. Nici
o publicaţie nu poate fi suprimată.” Iar la art. 29 stă scris: „Libertatea
gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi
îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori
să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.”
În
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene la art.11 stă scris: „Orice
persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde
libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau
idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Libertatea
și pluralismul mijloacelor de informare în masă sunt respectate.” iar la art.12
stă scris: „Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la
libertatea de asociere la toate nivelurile și în special în domeniile politic,
sindical și civic, ceea ce implică dreptul oricărei persoane de a înființa
împreună cu alte persoane sindicate și de a se afilia la acestea pentru
apărarea intereselor sale.Partidele politice la nivelul Uniunii
contribuie la exprimarea voinței politice a cetățenilor Uniunii.”
În articolul 10
al Convenţiei Europe pentru Drepturile Omului stă scris: „Orice persoană
are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie
şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul
autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.”
Studii de Caz 2019-2025 – România şi
Drepturile Omului
Cu privire la tentativa de instrumentalizare
a justiţiei ca armă de atac politic împotriva expresiei libere a activiştilor cetăţeni
români de diverse etnii de a se asocia şi a se exprima liber, din punct de
vedere politic, până în acest moment se poate spune că Puterea Judecătorească a
statului român a demonstrat sensibilitate imediată la acest tip de riscuri, respingând
cu succes unele din aceste tentatitve.
Spre exemplu, atât Tribunalul
Bucureşti cât şi Curtea de Apel Bucureşti au respins ca „inadmisibilă”
respectiv „nefondată” cererile deputatului Nicolae Păun de a interzice
libertatea de expresie a activiştilor, în dosarele 43255/3/2024
(Hotarârea 274/2025 din 27.02.2025) respectiv
43255/3/2024
(660/2025) (Hotarârea 413/2025 din 13.05.2025).
La foarte scurt timp după
aceste două precedente semnificative, care au venit clar în susţinerea
drepturilor omului în România cu aplicare neîngrădită şi la romi, în luna iunie
a anului 2025 Tribunalul București a mai admis cererea de Revizuire a Hotarârii
nr. 1582/2024 din 26.11.2024 care fusese dată împotriva activistului rom
tradiţional Balaca Didinant din Ploieşti. Acestuia îi fuseseră încălcate mai
multe drepturi fundamentale în cursul anului 2023 şi nu numai, însă instanța nu
avusese acces la informațiile esențiale care ar fi susținut apărarea victimei.
Prin urmare, hotărârea inițială a fost luată fără a cunoaște elementele-cheie
ale cauzei prin execelenţă din domeniul drepturilor omului. Tribunalul
Bucureşti a aprobat, aşadar, la data de 23.06.2025, deschiderea dosarului
de revizuire nr. 21361/3/2025 unde activistul Balaca Didinant apare în
rolul de Revizuent.
Societatea civilă şi nu numai
se întreabă, în mod legitim, care este rolul şi eficienţa acestei asociaţii
politice numite Partida Romilor Pro Europa care trimite romii în judecată, fără
ca ei să fie vinovaţi, în loc să-i apere şi să le slujească interesele legitime.
Din lipsă de reprezentare reală la nivel politic, romii din România au înscris,
conform legii, multiple asociaţii politice, unele chiar pe legea nr.14 a
partidelor politice, pentru a demonstra că epoca dictaturii, a încălcării
drepturilor omului şi epoca sclaviei romilor s- a încheiat.
Aşadar, romii din România construind
în mod legal şi constituţional - democratic o opoziţie politică sănătoasă, dreaptă
şi în contradictoriu ferm cu abuzurile
lui Nicolae Păun şi ale asociaţiei politice Partida Romilor Pro Europa ar
trebui să se bucure nestingheriţi de acest drept fundamental la asociere şi
expresie liberă a conştiinţei, a gândurilor şi ideilor lor, fără a fi reprimaţi
nedrept, trimişi în judecată abuziv, fără să poarte altă „vină” decât că îşi
exercită drepturile lor fundamentale ca cetăţeni români cu drepturi depline şi
în deplin acord cu standardele CEDO. Existenţa acestei opoziţii nu poate fi o „daună
morală” a lui Nicolae Păun pe care el să şi-opoată „repara” cu 11.000 de euro
de la Balaca Didinant sau cu 150.000 de euro de la ceilalţi activişti daţi în
judecată abuziv. Asemenea sume disproporţionate par mai degrabă o încercare a
lui Nicolae Păun de represiune nedreaptă, intimidare a opoziţiei, restricţionarea
drepturilor electorale, şantajul, hărţuirea, ameninţarea, înşelăcunea, raketeering-ul,
traficul de influenţă, estorcarea de bani a victimelor şi toate acestea în
formatul atot-cuprinzător de abuz în serviciu şi constituire de grup
infracţional organizat şi chiar grup
terorist în înţelesul Legii nr. 535/2004.
În acest scop, de clarificare
ştiinţifică a eficienţei şi a rostului real al acestor cheltuieli ale statului
român de a finanţa Grupul Păun, cel puţin între anii 2011-2023, a apărut în mod
neaşteptat de favorabil pentru societatea civilă Întrebarea
Parlamentară nr.12269A/06-03-2024 la care încă se aşteaptă un raspuns public,
oficial al Guvernului, în legătură cu Gestiunea și performanța
managerial-bugetarã, economicitatea, eficiența, și eficacitatea modului de
utilizare a fondurilor bugetare de stat alocate organizației Asociația Partida
Romilor ”Pro-Europa” în perioada 2011-2023.
În criză de idei, Nicolae
Păun pare preocupat mai degrabă de sprijinirea unei reveniri a statului român
la fostul Cod penal din anul 1969, părând a declara public, pe la începutul lunii
august 2025, că el susţine mărirea pedepselor pentru „calomnie” şi „insultă” –
articole demult abrogate – şi că va constitui o comisie de lucru în acest sens.
Interesant este că dacă ar fi reintroduse aceste două articole în Codul penal, cel
mai probabil prima persoană care ar putea fi sancţionată pentru calomnie şi
insultă ar fi chiar Nicolae Păun însuşi şi finii acestuia soţii Stoican, precum
şi unii consilieri personali şi alţi apropiaţi de-ai lui, din cauza insultelor profund
rasiste împotriva romilor şi nu numai şi a acuzaţiilor false deosebit de grave,
emise în spaţiul public, în forme publice şi continuate, contra unor persoane
nevinovate, cu scopul instigării publice la ură şi discriminare şi al
destabilizării şi distrugerii unor organizaţii legitime ale societăţii civile.
De asemenea, în cazul lui
Nicolae Păun, care, împreună cu asociaţia sa au trimis cel puţin 11 activişti în
judecată în mod abuziv, invocând Dreptul la
demnitate (art.72) şi Dreptul la propria imagine (art.73) demn de precizat este
faptul că aceste articole din Codul civil menţionează, explicit, aplicarea
dispoziţiilor art.75 referitor la Limitele drepturilor civile. Aceste
Limite se aplică, spre exemplu, în campanii electorale şi în cazul oamenilor
politici care, în spaţiul statului democratic, desigur că pot fi criticaţi
pentru greşelile lor, lipsa lor de competenţă, moralitate etc. cum ar fi
declaraţii abuzive anti-ţigăniste, rasiste de orice fel sau anti-româneşti,
precum şi mai ales atunci când aceşti politicieni sau demnitari deja aleşi/
numiţi ajung să fie anchetaţi penal de OLAF, DNA sau alte organe ale legii,
pentru fapte care aduc atingeri nedorite bugetului public, interesului public
şi stabilităţii statului de drept.
Aşadar, acolo unde, ca în
cazul nostru, un demnitar român demonstrează un trecut infracţional, rasist
antiţigănist, extremist, abuziv împotriva drepturilor omului, cu stenograme la
cele mai importante agenţii de presă care arată că a ameninţat procurorii „cu
cuţite în gât”, şi alte declaraţii de ameninţare, precum şi insulte rasiste asupra
romilor de felul „ciori”, „cioroi” etc.- un asemenea individ cum poate să-şi
mai dea criticii în judecată civilă pentru recuperarea financiară a unor „daune
morale”? Cum mai poate avea un „Drept la imagine” altul decât dreptull la propria
şi reala sa imagine, construită de el însuşi, timp de ani de zile?
În toate aceste cazuri de
comportamente infracţionale şi abuzive împotriva drepturilor omului, dar şi în
altele similare, cetăţenii sigur că pot critica, în mod bine întemeiat în
adevăr, prestaţiile oricător politicieni şi funcţionari publici implicaţi. Calitate
lor principală de a ocupa funcţii publice alese (sau numite) în stat trebuie să
fie slujirea interesului public, nimic altceva. Aşadar, publicul este angajatorul
direct (din fonduri publice) al acestor angajaţi (demnitari aleşi şi
funcţionari numiţi), care, la rândul lor, trebuie în mod necesar (şi niciodată
suficient) supuşi scrutinului public şi evaluării publice continue, asupra
calităţii.
Solicitarea insistentă a lui
Nicolae Păun, în instanţele de judecată ale României, ba chiar cerând să se
procedeze urgent şi prin „ordonantă preşedinţială” de a nu mai fi evaluat,
analizat şi criticat de public, în spaţiul democratic, este una inadmisibilă.
Desigur
că instanţele competente i-au refuzat cererile si au stabilit ca Nicolae Păun va fi analizat democratic în continuare, evaluat şi criticat, în
limitele legii, ori de câte ori este necesar şi dovedit, mai ales ori de câte ori
săvârşeşte infracţiuni prevăzute de Codul penal, Legea nr. 2/2021, OG 31/2002, Legea
535/2004 sau alte fapte contrare legii statului român şi contrare Bunelor Moravuri
prevăzute explicit în dreptul cutumiar al romilor. Nicolae Păun este pus „din
oficiu” (neales de romi) în funcţia de „reprezentant al romilor” în parlament, aşadar
romii au tot dreptul să evalueze eficienţa celui numit de guvern peste ei şi
să-l critice pe acesta atunci când consideră necesar şi pe baza unor dovezi foarte
clare.
De asemenea, Limitele
prevăzute de art.75 din Codul civil se aplică în campaniile electorale, unde
prin excelenţă este vorba de o competiţie, deci nu se poate elimina
posibilitatea electorală de a-ţi critica adversarul, bineînţeles cu argumente
şi în mod probat, cu dovezi care să susţină cele spuse. Nicolae păun face însă
acuzaţii nefondate împotriva opoziţiei sale, acuzând fără probe (făcându-se
singur de râs) spre exemplu în cazul în care l- a acuzat pe preşedintele partidului
AER Vasile Fieraru că ar fi „dat” „9000 de buletine” unei persoane cu care nu
s- a văzut niciodată în viaţa lui. Păun nu a adus, niciodată, nicio probă în sprijinul
acuzaţiilor lui, iar Vasile Fieraru şi partidul lui politic pe care îl conduce aşteaptă
şi în ziua de astăzi ca Nicolae Păun să îşi retragă acele acuzaţii mincinoase
de o gravitate deosebită şi să îşi ceară scuze public. Pentru că o asemenea
acuzaţie nefondată, gravă, a afectat drepturile electorale ale partidului
Alianţa Etocrată pentru Reformă (AER) în ultimele alegeri şi nu numai, precum
şi viaţa organizaţiei, şansele organizaţiei de a creşte normal, sănătos, legal
şi democratic, în statul de drept.
Dacă s-ar permite doar
acuzaţiile mincinoase şi s-ar elimina critica reală a adversarului politic acest
lucru ar însemna să nu mai existe discurs politic sănătos, bazat pe adevăr şi
pe dovezile adevărului faptelor, să nu mai existe pluripartitism, să nu mai
existe apărare a adevărului, democraţiei şi principiilor fundamentale ale statului
de drept. Ar însemna instaurarea haosului, a dictaturii şi distrugerea modelului
democratic, într-un stat care ar fi condus de o grupare extremistă, deosebit de
periculoasă pentru siguranţa naţională şi siguranţa cetăţeanului.
Calomnia şi insulta, aşadar,
au fost eliminate din Codul penal, dar totuşi Legiuitorul în înţelepciunea sa a
continuat să apere zona Demnităţii persoanei şi a Bunei credinţe prin alte
articole, atente şi bune, din Codul civil şi din Codul penal, cu prevederi clar
măsurabile din punct de vedere ştiinţific, cum ar fi exemplele de mai jos.
art.274 (Răzbunarea pentru
ajutorul dat justiţiei), art.275 (Sustragerea sau distrugerea de probe ori de
înscrisuri), art. 209 (Sclavia), art.210 (Traficul de persoane), art.212 (Supunerea
la muncă forţată sau obligatorie), Art.213 (Proxenetismul), art.214 (Exploatarea
cerşetoriei), art.182 (Exploatarea
unei persoane), art.216 (Folosirea serviciilor unei persoane exploatate), art.289-290
(Luarea şi Darea de mită), art.291 (Traficul de influenţă), art.292 (Cumpărarea
de influenţă), art.296 (Purtarea abuzivă), art.297 (Abuzul în serviciu),
art.298 (Neglijenţa în serviciu), art.300 (Uzurparea funcţiei), art.269 (Favorizarea
făptuitorului), art.272 (Influenţarea declaraţiilor), art.283 (Represiunea
nedreaptă), art. 301 (Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane),
art.305 (Neglijenţa în păstrarea informaţiilor), art.306 (Obţinerea ilegală de
fonduri), art.307 (Deturnarea de fonduri), art.308 (Infracţiuni de corupţie şi
de serviciu comise de alte persoane), art.320 (Falsul material în înscrisuri
oficiale), art.321 (Falsul intelectual), art.349 (Neluarea măsurilor legale de
securitate şi sănătate în muncă), art.350 (Nerespectarea măsurilor legale de
securitate şi sănătate în muncă) etc.
Revenind la Drepturile Omului
în România, subiect relevant mai mult decât oricând, prin schimbarea de
paradigmă impusă de CEDO
în cazul Cegolea contra României în anul 2023, în urma conştientizării, după
aproape 3 decenii, statul român prin ministerul său al Justiţiei din anul 2023 a
iniţiat şi depus la parlament proiectul
de lege Pl-x763/2023. Prin acest proiect de lege, se dorea/ şi se doreşte repararea
a peste 60 de articole (deci majoritatea defecte) din OG26/2000 a asociaţiilor
şi fundaţiilor (ordonanţă care în total are doar 86 de articole). Devine
evident că ar fi
mai util să fie abrogată în integralitate OG26/2000 şi să fie făcute
eforturi lucide şi competente în direcţia unei legi noi, curate, a asociaţiilor
şi fundaţiilor etnice din România care nu va mai permite niciun abuz împotriva drepturilor
omului.
Consecinţele dezastruoase ale
acestei OG26/2000, în timp, au fost şi sunt deosebit de grave, în prezent încă
inestimabile. Victimele acestei ordonanţe vor putea să îşi recupereze daunele,
în timp, în următorii ani/ decenii.
În contextul încălcării
flagrante a Drepturilor Omului, cel puţin în forma validată de CEDO în anul
2023, fără a mai aminti studiile şi analizele făcute de societatea civilă şi /
sau autorităţile statului sau cele internaţionale, din ultimii doar 30 de ani,
era normal ca nemulţumirea publică să fie una reală şi cât se poate de
legitimă. Criticile din spaţiul democratic nu au întârziat să apară, pe baza
dovezilor ample de abuz, în societate,împotriva drepturilor omului. Oamenii au
fost şi încă mai sunt reprimaţi în mod nedrept, limitaţi intenţionat şi
structural în accesarea drepturilor lor fundamentale prevăzute de lege, interzicându-li-se
drepturile electorale şi nu numai, ba chiar suferind tratamente abuzive atunci
când îşi spun nemulţumirea în cadrul unor dezbateri publice – spre exemplu cetăţenii
oneşti fiind trimişi abuziv în judecată devenind ţintele vizibile ale unor
intenţii de estorcare de bani „pentru daune morale”. Aceste tipuri complexe de abuz
în funcţie, motivate politic, finanţate de statul român, publice, continuate şi
agravante, nu pot decât să cauzeze nemulţumire publică din ce în ce mai amplă
şi să submineze stabilitatea şi evoluţia domniei legii şi a statului de drept.
