Calomnia şi Insulta Eliminate din Codul penal

 De ce au fost eliminate „calomnia” şi „insulta” din Codul penal?

După aderarea României la Uniunea Europeană în 2007 și ratificarea Tratatului de la Lisabona în același an — document care consfințește  Carta Drepturilor Fundamentale a UE, legislația națională a fost supusă unui amplu proces de aliniere la standardele europene privind drepturile omului. Deși acest proces este încă departe de a fi finalizat, au fost adoptate o serie de reforme juridice semnificative.

Pregătirile de aderare la UE au durat mai mulţi ani. Spre exemplu, în anul 1992, cu privire la grupurile etnice, fusese lansată, de către Consiliul Europei, Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare (European Charter for Regional or Minority Languages), care a intrat în vigoare în anul 1998 – an în care Carta a devenit obligatorie. România a ratificat această Cartă prin intermediul semnării tratatului, dar şi prin Legea nr. 282 din 24 octombrie 2007 pentru ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992. Această lege prevede o listă incompletă prin care se recunosc oficial nişte limbi minoritare. Cele excluse din listă au fost supuse, implicit, pericolului dispariţiei.

Anterior Cartei Drepturilor Fundamentale a UE din 2007, România mai ratificase şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului la data de 20 iunie 1994 (Consiliul Europei, 1994) – vezi si versiunea in limba română - precum şi Convenţia-Cadru pentru Protecţia Drepturilor Minorotăţilor Naţionale (Consiliul Europei, 1995, intrată în vigoare în 1998).

Cu toate acestea, din punct de vedere politic, minoritățile etnice din România au continuat și continuă să fie afectate nu doar de unele lacune legislative, ci și de unele măsuri guvernamentale (structurale) cu caracter discriminatoriu cu efect restrictiv, care distanteaza cetateanul de stat si limitează în mod real accesul cetateanului la drepturile sale electorale și la participarea liberă în procesele democratice ale statului. 

Prin practicarea unor criterii netransparente și arbitrare în acordarea statutului de utilitate publică — statut esențial pentru recunoașterea și sprijinul instituțional al asociațiilor — statul român a favorizat anumite organizații, în detrimentul altora. Această selecție partizană a condus la o restrângere gravă a accesului comunităților de romi (și nu numai) la exercitarea efectivă a drepturilor fundamentale, inclusiv drepturile la reprezentare, asociere și exprimare liberă, încălcând astfel angajamentele internaționale ale României în materie de drepturi ale omului. Un exemplu elocvent în sprijinul acestei afirmații este Cazul CEDO Cegolea contra României nr. 25560/13 care ilustrează în mod clar aceste disfuncționalități sistemice.

Dar ce articole deja nu mai există în Codul penal actual, şi de ce? Referitor la infracţiunea de Ameninţare, această infracţiune încă există în Codul penal la art.206 şi reprezintă, din nefericire, una din activităţile tipice ale Grupului Păun împotriva activiştilor romi din România care formează opoziţia politică democratică a lui Nicolae Păun (deputat „al romilor” numit din oficiu, personaj puternic controversat).

Protejarea libertății de exprimare în România mai reprezintă o obligaţie non-negociabilă conform jurisprudenței CEDO și a art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) dar şi a Constituţiei României art.29 şi 30.

Articolele privind calomnia și insulta au fost eliminate din Codul penal al României printr-o decizie complexă, care a durat ani de zile, cu implicații juridice și constituționale importante, prin Legea nr. 278 din 4 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi. Această lege a intrat în vigoare în anul 2007 şi a abrogat articolele 205 (insultă), 206 (calomnie) și 207 (probele în susținerea calomniei) din vechiul Cod penal (cel din 1969), deoarece s- a constatat că reprimarea prin sancțiune penală a unor fapte de opinie sau exprimare poate avea un efect de descurajare (chilling effect) asupra libertăţii presei, precum şi a activiștilor politici şi cetățenilor în general.

În anul 2007, Curtea Constituțională a decis (decizia nr. 62/2007) că eliminarea calomniei și insultei este neconstituțională, deoarece afecta protecția demnității. A urmat o perioadă de confuzie juridică (2007–2014), în care unele instanțe au aplicat articolele, altele nu. În anul 2014, Noul Cod penal (Legea 286/2009, intrată în vigoare în 2014) nu a mai inclus deloc articole despre insultă sau calomnie.

În prezent (2025), calomnia și insulta nu mai sunt infracțiuni în Codul penal român. Aceste fapte pot fi sancționate pe cale civilă, în baza Codului civil – răspunderea civilă delictuală ţinându-se cont, în cazul de faţă al romilor, de articolul 1.353 în exercitarea drepturilor cetăţeneşti (egale) ale romilor: „Cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exerciţiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepţia cazului în care dreptul este exercitat abuziv.” De asemenea, în enumerarea drepturilor din Codul civil, legiuitorul în înţelepciunea sa a prevăzut şi unele Limite ale acestor drepturi, descrise la art.75: „(1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. (2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.”

România trecea, aşadar decisiv, de la statul dictatorial – represiv (prin temutele „miliţii politice”) la libertate şi la statul democratic, iar această schimbare legislativă în favoarea exprimării libere era, şi încă este vitală, în sprijinul libertăţii Presei şi mai ales libertăţii Cetăţeanului de exprimare a liberei sale conştiinţe, a gândurilor şi ideilor. Fără această schimbare nu se putea intra în Uniunea Europeană, nu se putea ieşi din dictatură şi România nu se putea alinia la valorile Vestului în general, autorităţile cunoscând foarte bine că atât în Europa de Vest cât şi în SUA există această libertate de expresie, ca model non-negociabil, democratic, al statului de drept.

În Constituţia SUA, în Primul Amendament stă scris: „Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances.” (Congresul nu va adopta nicio lege privind instituirea unei religii sau interzicerea exercitării libere a acesteia; nici vreo lege care să restrângă libertatea de exprimare, sau a presei; ori dreptul poporului de a se aduna pașnic și de a adresa petiții Guvernului pentru repararea nedreptăților.)

În Constituţia României, la art. 30 stă scris: „ Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. Cenzura de orice fel este interzisă. Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.” Iar la art. 29 stă scris: „Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.”

În Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene la art.11 stă scris: „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă sunt respectate.” iar la art.12 stă scris: „Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere la toate nivelurile și în special în domeniile politic, sindical și civic, ceea ce implică dreptul oricărei persoane de a înființa împreună cu alte persoane sindicate și de a se afilia la acestea pentru apărarea intereselor sale. Partidele politice la nivelul Uniunii contribuie la exprimarea voinței politice a cetățenilor Uniunii.”

În articolul 10 al Convenţiei Europe pentru Drepturile Omului stă scris: „Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.”

Studii de Caz 2019-2025 – România şi Drepturile Omului

Cu privire la tentativa de instrumentalizare a justiţiei ca armă de atac politic împotriva expresiei libere a activiştilor cetăţeni români de diverse etnii de a se asocia şi a se exprima liber, din punct de vedere politic, până în acest moment se poate spune că Puterea Judecătorească a statului român a demonstrat sensibilitate imediată la acest tip de riscuri, respingând cu succes unele din aceste tentatitve.

Spre exemplu, atât Tribunalul Bucureşti cât şi Curtea de Apel Bucureşti au respins ca „inadmisibilă” respectiv „nefondată” cererile deputatului Nicolae Păun de a interzice libertatea de expresie a activiştilor, în dosarele 43255/3/2024 (Hotarârea  274/2025 din 27.02.2025) respectiv 43255/3/2024 (660/2025) (Hotarârea 413/2025 din 13.05.2025).

La foarte scurt timp după aceste două precedente semnificative, care au venit clar în susţinerea drepturilor omului în România cu aplicare neîngrădită şi la romi, în luna iunie a anului 2025 Tribunalul București a mai admis cererea de Revizuire a Hotarârii nr. 1582/2024 din 26.11.2024 care fusese dată împotriva activistului rom tradiţional Balaca Didinant din Ploieşti. Acestuia îi fuseseră încălcate mai multe drepturi fundamentale în cursul anului 2023 şi nu numai, însă instanța nu avusese acces la informațiile esențiale care ar fi susținut apărarea victimei. Prin urmare, hotărârea inițială a fost luată fără a cunoaște elementele-cheie ale cauzei prin execelenţă din domeniul drepturilor omului. Tribunalul Bucureşti a aprobat, aşadar, la data de 23.06.2025, deschiderea dosarului de revizuire nr. 21361/3/2025 unde activistul Balaca Didinant apare în rolul de Revizuent.

Societatea civilă şi nu numai se întreabă, în mod legitim, care este rolul şi eficienţa acestei asociaţii politice numite Partida Romilor Pro Europa care trimite romii în judecată, fără ca ei să fie vinovaţi, în loc să-i apere şi să le slujească interesele legitime. Din lipsă de reprezentare reală la nivel politic, romii din România au înscris, conform legii, multiple asociaţii politice, unele chiar pe legea nr.14 a partidelor politice, pentru a demonstra că epoca dictaturii, a încălcării drepturilor omului şi epoca sclaviei romilor s- a încheiat.

Aşadar, romii din România construind în mod legal şi constituţional - democratic o opoziţie politică sănătoasă, dreaptă şi în contradictoriu ferm cu abuzurile lui Nicolae Păun şi ale asociaţiei politice Partida Romilor Pro Europa ar trebui să se bucure nestingheriţi de acest drept fundamental la asociere şi expresie liberă a conştiinţei, a gândurilor şi ideilor lor, fără a fi reprimaţi nedrept, trimişi în judecată abuziv, fără să poarte altă „vină” decât că îşi exercită drepturile lor fundamentale ca cetăţeni români cu drepturi depline şi în deplin acord cu standardele CEDO. Existenţa acestei opoziţii nu poate fi o „daună morală” a lui Nicolae Păun pe care el să şi-opoată „repara” cu 11.000 de euro de la Balaca Didinant sau cu 150.000 de euro de la ceilalţi activişti daţi în judecată abuziv. Asemenea sume disproporţionate par mai degrabă o încercare a lui Nicolae Păun de represiune nedreaptă, intimidare a opoziţiei, restricţionarea drepturilor electorale, şantajul, hărţuirea, ameninţarea, înşelăcunea, raketeering-ul, traficul de influenţă, estorcarea de bani a victimelor şi toate acestea în formatul atot-cuprinzător de abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat şi chiar grup terorist în înţelesul Legii nr. 535/2004.

În acest scop, de clarificare ştiinţifică a eficienţei şi a rostului real al acestor cheltuieli ale statului român de a finanţa Grupul Păun, cel puţin între anii 2011-2023, a apărut în mod neaşteptat de favorabil pentru societatea civilă Întrebarea Parlamentară nr.12269A/06-03-2024 la care încă se aşteaptă un raspuns public, oficial al Guvernului, în legătură cu Gestiunea și performanța managerial-bugetarã, economicitatea, eficiența, și eficacitatea modului de utilizare a fondurilor bugetare de stat alocate organizației Asociația Partida Romilor ”Pro-Europa” în perioada 2011-2023.

În criză de idei, Nicolae Păun pare preocupat mai degrabă de sprijinirea unei reveniri a statului român la fostul Cod penal din anul 1969, părând a declara public, pe la începutul lunii august 2025, că el susţine mărirea pedepselor pentru „calomnie” şi „insultă” – articole demult abrogate – şi că va constitui o comisie de lucru în acest sens. Interesant este că dacă ar fi reintroduse aceste două articole în Codul penal, cel mai probabil prima persoană care ar putea fi sancţionată pentru calomnie şi insultă ar fi chiar Nicolae Păun însuşi şi finii acestuia soţii Stoican, precum şi unii consilieri personali şi alţi apropiaţi de-ai lui, din cauza insultelor profund rasiste împotriva romilor şi nu numai şi a acuzaţiilor false deosebit de grave, emise în spaţiul public, în forme publice şi continuate, contra unor persoane nevinovate, cu scopul instigării publice la ură şi discriminare şi al destabilizării şi distrugerii unor organizaţii legitime ale societăţii civile.

De asemenea, în cazul lui Nicolae Păun, care, împreună cu asociaţia sa au trimis cel puţin 11 activişti în judecată în mod abuziv, invocând Dreptul la demnitate (art.72) şi Dreptul la propria imagine (art.73) demn de precizat este faptul că aceste articole din Codul civil menţionează, explicit, aplicarea dispoziţiilor art.75 referitor la Limitele drepturilor civile. Aceste Limite se aplică, spre exemplu, în campanii electorale şi în cazul oamenilor politici care, în spaţiul statului democratic, desigur că pot fi criticaţi pentru greşelile lor, lipsa lor de competenţă, moralitate etc. cum ar fi declaraţii abuzive anti-ţigăniste, rasiste de orice fel sau anti-româneşti, precum şi mai ales atunci când aceşti politicieni sau demnitari deja aleşi/ numiţi ajung să fie anchetaţi penal de OLAF, DNA sau alte organe ale legii, pentru fapte care aduc atingeri nedorite bugetului public, interesului public şi stabilităţii statului de drept.

Aşadar, acolo unde, ca în cazul nostru, un demnitar român demonstrează un trecut infracţional, rasist antiţigănist, extremist, abuziv împotriva drepturilor omului, cu stenograme la cele mai importante agenţii de presă care arată că a ameninţat procurorii „cu cuţite în gât”, şi alte declaraţii de ameninţare, precum şi insulte rasiste asupra romilor de felul „ciori”, „cioroi” etc.- un asemenea individ cum poate să-şi mai dea criticii în judecată civilă pentru recuperarea financiară a unor „daune morale”? Cum mai poate avea un „Drept la imagine” altul decât dreptull la propria şi reala sa imagine, construită de el însuşi, timp de ani de zile?

În toate aceste cazuri de comportamente infracţionale şi abuzive împotriva drepturilor omului, dar şi în altele similare, cetăţenii sigur că pot critica, în mod bine întemeiat în adevăr, prestaţiile oricător politicieni şi funcţionari publici implicaţi. Calitate lor principală de a ocupa funcţii publice alese (sau numite) în stat trebuie să fie slujirea interesului public, nimic altceva. Aşadar, publicul este angajatorul direct (din fonduri publice) al acestor angajaţi (demnitari aleşi şi funcţionari numiţi), care, la rândul lor, trebuie în mod necesar (şi niciodată suficient) supuşi scrutinului public şi evaluării publice continue, asupra calităţii.

Solicitarea insistentă a lui Nicolae Păun, în instanţele de judecată ale României, ba chiar cerând să se procedeze urgent şi prin „ordonantă preşedinţială” de a nu mai fi evaluat, analizat şi criticat de public, în spaţiul democratic, este una inadmisibilă. 

Desigur că instanţele competente i-au refuzat cererile si au stabilit ca Nicolae Păun va fi analizat democratic în continuare, evaluat şi criticat, în limitele legii, ori de câte ori este necesar şi dovedit, mai ales ori de câte ori săvârşeşte infracţiuni prevăzute de Codul penal, Legea nr. 2/2021, OG 31/2002, Legea 535/2004 sau alte fapte contrare legii statului român şi contrare Bunelor Moravuri prevăzute explicit în dreptul cutumiar al romilor. Nicolae Păun este pus „din oficiu” (neales de romi) în funcţia de „reprezentant al romilor” în parlament, aşadar romii au tot dreptul să evalueze eficienţa celui numit de guvern peste ei şi să-l critice pe acesta atunci când consideră necesar şi pe baza unor dovezi foarte clare.

De asemenea, Limitele prevăzute de art.75 din Codul civil se aplică în campaniile electorale, unde prin excelenţă este vorba de o competiţie, deci nu se poate elimina posibilitatea electorală de a-ţi critica adversarul, bineînţeles cu argumente şi în mod probat, cu dovezi care să susţină cele spuse. Nicolae păun face însă acuzaţii nefondate împotriva opoziţiei sale, acuzând fără probe (făcându-se singur de râs) spre exemplu în cazul în care l- a acuzat pe preşedintele partidului AER Vasile Fieraru că ar fi „dat” „9000 de buletine” unei persoane cu care nu s- a văzut niciodată în viaţa lui. Păun nu a adus, niciodată, nicio probă în sprijinul acuzaţiilor lui, iar Vasile Fieraru şi partidul lui politic pe care îl conduce aşteaptă şi în ziua de astăzi ca Nicolae Păun să îşi retragă acele acuzaţii mincinoase de o gravitate deosebită şi să îşi ceară scuze public. Pentru că o asemenea acuzaţie nefondată, gravă, a afectat drepturile electorale ale partidului Alianţa Etocrată pentru Reformă (AER) în ultimele alegeri şi nu numai, precum şi viaţa organizaţiei, şansele organizaţiei de a creşte normal, sănătos, legal şi democratic, în statul de drept.

Dacă s-ar permite doar acuzaţiile mincinoase şi s-ar elimina critica reală a adversarului politic acest lucru ar însemna să nu mai existe discurs politic sănătos, bazat pe adevăr şi pe dovezile adevărului faptelor, să nu mai existe pluripartitism, să nu mai existe apărare a adevărului, democraţiei şi principiilor fundamentale ale statului de drept. Ar însemna instaurarea haosului, a dictaturii şi distrugerea modelului democratic, într-un stat care ar fi condus de o grupare extremistă, deosebit de periculoasă pentru siguranţa naţională şi siguranţa cetăţeanului.

Calomnia şi insulta, aşadar, au fost eliminate din Codul penal, dar totuşi Legiuitorul în înţelepciunea sa a continuat să apere zona Demnităţii persoanei şi a Bunei credinţe prin alte articole, atente şi bune, din Codul civil şi din Codul penal, cu prevederi clar măsurabile din punct de vedere ştiinţific, cum ar fi exemplele de mai jos.

Spre exemplu, art. 226 din noul Cod penal sancţionează în mod explicit violarea vieții private, dar mai există şi alte articole și fapte asociate, descrise clar la art.184 (Faptă săvârşită în public), art.273 (Mărturia mincinoasă), art.326 (Falsul în declaraţii), art. 206 (Ameninţarea), art.207 (Şantajul), art.208 (Hărţuirea), art.367 (Constituirea unui grup infracţional organizat), art.368 (Instigarea publică), art.369 (Incitarea la ură sau discriminare), art.370 (Încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni), art.371 (Tulburarea ordinii şi liniştii publice), art.373 (Împiedicarea desfăşurării unei adunări publice), art.385 (Împiedicarea exercitării drepturilor electorale), art.402 (Atentatul contra unei colectivităţi), art.404 (Comunicarea de informaţii false), precum şi:

art.274 (Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei), art.275 (Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri), art. 209 (Sclavia), art.210 (Traficul de persoane), art.212 (Supunerea la muncă forţată sau obligatorie), Art.213 (Proxenetismul), art.214 (Exploatarea cerşetoriei), art.182 (Exploatarea unei persoane), art.216 (Folosirea serviciilor unei persoane exploatate), art.289-290 (Luarea şi Darea de mită), art.291 (Traficul de influenţă), art.292 (Cumpărarea de influenţă), art.296 (Purtarea abuzivă), art.297 (Abuzul în serviciu), art.298 (Neglijenţa în serviciu), art.300 (Uzurparea funcţiei), art.269 (Favorizarea făptuitorului), art.272 (Influenţarea declaraţiilor), art.283 (Represiunea nedreaptă), art. 301 (Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane), art.305 (Neglijenţa în păstrarea informaţiilor), art.306 (Obţinerea ilegală de fonduri), art.307 (Deturnarea de fonduri), art.308 (Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane), art.320 (Falsul material în înscrisuri oficiale), art.321 (Falsul intelectual), art.349 (Neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă), art.350 (Nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă) etc.

Revenind la Drepturile Omului în România, subiect relevant mai mult decât oricând, prin schimbarea de paradigmă impusă de CEDO în cazul Cegolea contra României în anul 2023, în urma conştientizării, după aproape 3 decenii, statul român prin ministerul său al Justiţiei din anul 2023 a iniţiat şi depus la parlament proiectul de lege Pl-x763/2023. Prin acest proiect de lege, se dorea/ şi se doreşte repararea a peste 60 de articole (deci majoritatea defecte) din OG26/2000 a asociaţiilor şi fundaţiilor (ordonanţă care în total are doar 86 de articole). Devine evident că ar fi mai util să fie abrogată în integralitate OG26/2000 şi să fie făcute eforturi lucide şi competente în direcţia unei legi noi, curate, a asociaţiilor şi fundaţiilor etnice din România care nu va mai permite niciun abuz împotriva drepturilor omului.

Consecinţele dezastruoase ale acestei OG26/2000, în timp, au fost şi sunt deosebit de grave, în prezent încă inestimabile. Victimele acestei ordonanţe vor putea să îşi recupereze daunele, în timp, în următorii ani/ decenii.  

În contextul încălcării flagrante a Drepturilor Omului, cel puţin în forma validată de CEDO în anul 2023, fără a mai aminti studiile şi analizele făcute de societatea civilă şi / sau autorităţile statului sau cele internaţionale, din ultimii doar 30 de ani, era normal ca nemulţumirea publică să fie una reală şi cât se poate de legitimă. Criticile din spaţiul democratic nu au întârziat să apară, pe baza dovezilor ample de abuz, în societate,împotriva drepturilor omului. Oamenii au fost şi încă mai sunt reprimaţi în mod nedrept, limitaţi intenţionat şi structural în accesarea drepturilor lor fundamentale prevăzute de lege, interzicându-li-se drepturile electorale şi nu numai, ba chiar suferind tratamente abuzive atunci când îşi spun nemulţumirea în cadrul unor dezbateri publice – spre exemplu cetăţenii oneşti fiind trimişi abuziv în judecată devenind ţintele vizibile ale unor intenţii de estorcare de bani „pentru daune morale”. Aceste tipuri complexe de abuz în funcţie, motivate politic, finanţate de statul român, publice, continuate şi agravante, nu pot decât să cauzeze nemulţumire publică din ce în ce mai amplă şi să submineze stabilitatea şi evoluţia domniei legii şi a statului de drept.