Nicolae Păun a declarant în spaţiul public
că “statul roman dă” (adică îi dă lui, la asociaţia condusă de el numită Partida
Romilor Pro Europa) o subvenţie de “Patru Lei de Ţigan” din Bugetul Public, amintind
de tradiţia stăpânilor de sclavi „recompensaţi” pentru a elibera oamenii din
sclavie. Singura diferenţă, aparentă de drept penal internaţional, este că
Nicolae Păun este recompensat de statul român pentru a ţine practic romii în
sclavie şi marginalizare structurală, nicidecum a-i elibera.
Nimeni nu şi- a pus problema, până acum, în ce constau acţiunile oficiale ale acestei asociaţii pentru acei romi număraţi special pentru Păun, pentru a se şti câţi Lei să primească Păun la asociaţie.
Concomitent, când este întrebat de societatea civilă ce face el în fapt cu banii romilor, răspunsul tipic este că el nu reprezintă romii ci reprezintă doar asociaţia sa şi membrii asociaţiei sale (comportându-se ca un partid politic care ar avea, pesemne, vreun soi de competiţie, într-o societate pluripartitistă). Da, reprezinţi doar asociaţia ta atunci când există cât de cât o competiţie loială pe „piaţa” pe care te afli, adica mai exista si alte asociatii care sa faca ce nu esti tu capabil, si dintre care cetatenii sa poata alege democratic. Dar când eşti unicul privilegiat, de peste 25 de ani, abonat la banii „oficiali” ai tuturor romilor, cum poţi să declari că de fapt reprezinţi doar asociaţia ta? Bineinteles, de fata cu membrii guvernului si cu liderii partidelor politice mari povestea vietii se schimba, cel mai probabil cu laude de "lider suprem al tuturor romilor", impresionand partidele politice mari care vor doar in an electoral sa atraga voturile romilor, ulterior uitand complet de ei, ca si cum nu exista pe fata pamantului.
Având
în vedere faptul că Partida lui Păun este unica asociaţie romă „recunoscută” (ilegal)
de guvern, cu statut "de utilitate publica" oferit pe cele mai nepotiste criterii posibile in UE - asta înseamnând că nu are absolut nicio competiţie democratică în
spaţiul electoral, ocupa simultan atât spaţiul guvernamental cât şi pe cel
neguvernamental din România. Comportându-se neconstituţional
portivit Art.40 alin2 din Constituţie, călcând în picioare principiul
separaţiei puterilor în stat şi schimbând ordinea constituţională a statului de
drept, Partida Romilor îndeplineste condiţiile unei entităţi teroriste finantata de statul roman.
Odată cu demararea dosarelor politice
colective împotriva activiştilor romi din opoziţia sa politică, până în prezent
atacând prin abuz de drept civil un număr de 11 cetăţeni români cu drepturi
depline, pe criterii etnico-politice, Păun şi- a reconfirmat calitatea de lider de grupare teroristă în deplinul sens al Legii nr. 535/2004. De asemenea, exista martori care spun ca modul abuziv in care Paun isi trateaza subalternii - membri ai asociatiei - precum si angajatii lasa foarte mult de dorit. El nu pare familiarizat catusi de putin cu Drepturile Omului si pare ca doreşte insistent să ocupe simultan toate cele trei spaţii
constituţionale ale statului roman care ar trebui să stea separate, pentru a putea functiona optim:
- Spaţiul
puterii executive din stat (având oameni infiltraţi în guvern şi în agenţiile
de stat, în mod abuziv şi nereprezentativ, irosind fondurile publice care ar trebui sa ajute romii deosebit de nevoiasi din Romania precum si pe cei emigrati in bidonvilles-urile din Franta si restul Europei)
[ in mod cat se poate de bizar, bidovilles-urile din Franta sunt cunoscute in toata UE ca fiind cele mai intensive, si cu toate acestea Partida Romilor are o "filiala de partid" inscrisa juridic pe teritoriul francez dar nu vedem si nu auzim absolut nimic, nicio stire despre abordarea situatiei crizei umanitare din aceste ghetouri populate de romi din Romania, in mod special copii, care se afla intr-o stare sub-umana foarte grava, dincolo de orice imaginatie (vezi video din 2023)] *Vezi exemplu de operatiune de evacuare fortata si repatriere - neinsotite de programe de integrare socio-economica in Romania.
- Spaţiul puterii legislative – ocupând unicul loc acordat romilor la Camera Deputaţilor în mod nereprezentativ, el nefiind ales de romi în mod democratic ci fiind pus acolo forţat, „din oficiu”, Mai mult decat atat, Paun minte la CV-ul personal, in document scriind ca el ar fi fost deputat din anul 2012 si pana astazi in mod neintrerupt. De asemena, in CV nu vedem nimic legat de liceul absolvit si in ce an o fi obtinut diploma de BAC.
- recent, Nicolae Paun a început să abuzeze şi de puterea judecătorească, ocupând timpul judecătorilor şi consumând fonduri publice să plătească trupele lui de avocaţi pentru vendetele lui politice împotriva activiştilor simpli din România, oamenilor care în viaţa lor nu au avut acces la fonduri publice tocmai din cauza lui Păun. Criticii cei mai legitimi ai lui Păun, adevăraţii romi tradiţionali (la care se referă Art.6 din Constituţie – Dreptul la Identitate) sunt insultaţi şi hărţuiţi constant de Grupul Păun, la ordinul lui Nicolae Păun, în cazul în care aceşti cetăţeni îndrăznesc să participe la procesele democratice din România. Romii reali care îl critică pe Păun pentru toate neajunsurile pe care le- a cauzat comunităţilor diverse de romi din România, de peste 25 de ani în forme continuate şi agravante, devin ţinte de răzbunări politice prin folosirea dosarelor abuzive în care Păun se plânge că i se atacă „demnitatea, onoarea şi imaginea publică” cerând sume impresionante în euro de la activiştii săraci din România, drept daune morale.
Stire despre evacuarile abuzive
si saracia extrema a romilor de la Botosani
Botosani- Protest - Martie 2025
De remarcat că Nicolae Păun nu este un deputat ales democratic de romi (poate ca tocmai de aceea foloseste cu atata usurinta apelativul nepermis "ciorile astea" - incalcand legea nr.2/2021 fara nicio consecinta) ci este „pus din oficiu” în Camera Deputaţilor, Grupul Minorităţilor, printr-un abuz grav de procedură guvernamentală prin OG 26/2000, identificată la CEDO ca atare, in cazul Cegolea v. Romania. CEDO a tras Romania de urechi decretand ca statul roman trebuie sa corecteze neintarziat OG26/2000 inainte de alegerile din 2024, insa bineinteles ca acest decret nu a fost respectat, desi sloganele electorale de "pro-europeni" par la moda. Din pacate, "pro-europenii" precum Nicolae Paun arspune orice sa mai stea inca 25 de ani tot in aceleasi functii, dar noi avem bunul obicei sa mai si verificam si daca respecta in practica aceste slogane.
În cazul CEDO Cegolea v. România s- a stabilit că OG 26/2000 nu respecta standardele Drepturilor Omului, deoarece guvernul stabileşte in mod arbitrar şi subiectiv, unilateral, cui sa ofere statutul “de utilitate publică » - acesta fiind un criteriu eliminatoriu în accesarea subventiei de la stat precum şi pentru a putea candida in alegeri.
Vidul legislativ generat de abrogarea treptată a OG 26/2000 (ilegale) şi înlocuirea ei cu legea nouă care se va finaliza, cel mai probabil, din Pl-x 763/2023 (proiect blocat in prezent la comisiile parlamentare) cauzează noi abuzuri din partea lui Nicolae Păun împotriva opoziţiei lui politice legitime. Executarea silita in dosarul civil (prin excelenta de represiune nedreapta, politica) facut impotriva lui Balaca Didinant (fost membru al Partidei Romilor) este doar unul din exemplele majore de abuz de drept procesual si de instrumentalizare a bratului puterii judecatoresti in spete din sfera legislativului-democratiei. Daca esti membru al Partidei Romilor si iti dai demisia, practic risti sa fii dat in judecata de Paun si de fina sa. Asta a patit Balaca, dupa ce a raspuns unor provocari verbale care nu prezentau niciun pericol (insultand inapoi dupa ce a fost insultat de mai multi membri ai Grupului Paun, dupa demisia sa din asociatia condusa de Paun si pazita de finii sai sotii Stoican).
Pentru a se justifica aceste fonduri de stat alocate, orice asociaţie a romilor ar trebui să poată aplica la accesarea subvenţiilor de la stat şi să îndeplinească următoarele condiţii minime:
- Să fie dizolvată dacă nu îşi îndeplineşte scopurile declarate în statut, sau dacă săvârşele fapte din sfera opusă (infracţională)
- Să nu aducă prejudicii Legii nr. 14/2003 a partidelor politice şi nici Legii 344/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale (vezi proiectul Caravana Culturala Romi pentru Romania inceput in 2023 -furand startul campaniei electorale- si continuat in 2024 - an electoral - folosind fonduri publice)
- Să respecte Codul Penal
- Să respecte Codul Civil
- Să respecte Constituţia României, inclusiv Art. 40 alin.2
- Să respecte standardele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (1950) a Consiliului Europei
- Să respecte Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2007) – cu valoare de lege în România, atâta vreme cât România rămâne stat membru al UE.
Scurgerea fondurile publice alocate pe criterii nepotiste exclusiv asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, insultând toate celelalte asociaţii şi fundaţii ale romilor din România, conform actualelor standarde ilegale ale OG 26/2000, trebuie să înceteze imediat, din motive evidente de ilegalitate şi neconstituţionalitate.
De precizat că,
în ciuda tuturor dezinformărilordin spaţiul public promovate chiar de membri
şisimpatizanţi ai Grupului Păun, Partida Romilor Pro Europa nu are
specializările necesare şi nu poate să se suprapună
-
nici
peste Direcţia Generală de Asistenţă Socială,
să blocheze dosarele de alocaţii sociale sau reintegrare socială a grupurilor
vulnerabile sau a grupurilor dependente de drog si alcool, sau (mai ales) a
copiilor vulnerabili etc.
-
nici
peste Ministerul Educaţiei sau inspectoratele şcolare din ţară (pentu a
alfabetiza pe cineva sau a da „recomandări etnice” pentru a accesa instituţiile
de învăţămând din România – o măsură de discriminare marca PSD dovedită complet
ineficientă la nivel naţional, deoarece aici s- a dezvoltat o adevărată
industrie de exploatare a acestor „adeverinţe etnice” – oferite, culmea, de o
asociaţie care nu respectă Romanipenul (legile cutumiare ale romilor) şi ai
cărui membri în majoritatea lor nu cunosc limba romani)
-
nici
peste Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri (pentru a pune asfalt cuiva
pana la poarta sau borduri sau pavaje)
-
nici
peste Administraţia Naţională a Apelor Române, sa sape fantani si puţuri
-
nici
peste prefecturi, nici peste primării
Ci mai degrabă
această asociaţie Partida Romilor Pro Europa ar fi trebui să se asigure că
romii au Acces la toate serviciile menţionate mai sus, aşadar să se
specializeze în Drepturile Omului. Dar Nicolae Păun ce a făcut? În loc să se
specializeze în Drepturile Omului şi eventual în Drept Internaţional Anti-Rasism,
el se apuucă şi insultă chiar el romii la TV, în mod rasist, făcându-i „cioroi”
şi trimiţându-i „la ciordit”. Asta dupa
peste 25 de ani de „experienţă în care ar fi putut să înveţe ceva, minim, şi să
se specializeze la locul de muncă atât de privilegiat în statul român.
În loc să apere Drepturile Romilor din
România, Grupul Păun a generat o stare de exploatare perpetuă a sărăciei
extreme, o teama generalizată în rândul romilor şi o excluziune a romilor din
societate mai mare decât cea existentă înainte de 1989. Partida Romilor (o
combinaţie neconstituţională de ONG, OG şi partid politic nedemocratic – în fapt
o organizaţie extremistă ba chiar teroristă în deplinul sens al Art.1 din Legea
535/2004) a acţionat ca un „tampon” structural de blocare a relaţiei normale
dintre cetăţean şi stat, limitând şi mai mult accesul romilor vulnerabili la
instituţii şi servicii publice, şi la Drepturile lor Fundamentale, prin
monopolizarea accesului la subvenţii concomitent cu absenţa capacităţii
operaţionale şi de expertiză în domeniu, în raport cu adevăratele necesităţi.
Practic, Partida a luat toţi banii publici alocaţi romilor, alungând de pe
piaţă toate celelalte ONG-uri, dar în mod evident nu a putut să acopere
necesarul de activitate de care au romii nevoie. Ca efect al absenţei
societăţii civile reale, s- au format tot mai multe „colonii” de romi extrem de
vulnerabili împinşi structural la marginile satelor şi oraşelor, pe câmpuri, căutători
prin gunoaie, desculţi, dezbrăcaţi, înfometaţi, bolnavi, oameni făra documente
de identitate, fără case, evacuaţi de colo-colo de stat pentru a li se pierde
urma, puşi forţat în colonii sau după ziduri de beton (ex. Cartier Dallas Iaşi)
sau/şi stabilimente improvizate care deseori iau foc noaptea, oameni ai nimănui,
în zone unde presa rareori are curaj să meargă, oameni exploataţi de
traficanţii de persoane, duşi forţat la cerşit în afara graniţelor sau la produs
în industria prostituţiei, sau la furat de buzunare pe la staţiile de metrouri
(inclusiv minori – vezi cazul reţelei de copii Hamidovic din Franţa) etc.
Fondurile
dedicate Partidei Romilor par de fapt dedicate mai degrabă partidului social
democrat din Romnia, acest lucru fiind simplu de observat cum se cheltuie bani
pe evenimente „culturale” în anii electorali, cu prezenţa liderilor PSD, PNL
care îşi fac reclamă în faţa milioanelor de alegători. Cel mai recent exemplu
este evenimentul-turneu prelungit intitulat „Caravana Culturală romi pentru România”
demarat în vara lui 2023, din fondurile a trei entităţi finanţate de stat (ANR,
CNC şi Partida Romilor) însă acelaşi proiect cu acelaşi nume rămânea pe afişe
doar cu „Partida Romilor şi Nicu Păun” şi cu invitaţi speciali de la PSD – aşadar,
o formulă perfectă pentru guvern să fure starturile campaniilor electorale, folosindu-se
de fondurile romilor prin nişte interpuşi de genul perenului Nicolae Păun, nefiind
nicicum afectaţi sau interesaţi de efectele din teren ale faptelor lor asupra copiilor
care trăiesc în sărăcie extremă, asupra coloniilor umane încă neadresate din
punct de vedere umanitar, unde mor anual mii de oameni şi se nasc anual mii de
copii.
No comments:
Post a Comment