Retrospectiva unor evenimente majore din istoria romilor 1926–2017

 

În anul 1926, la Călbor, lângă Făgăraș, a fost înființată prima asociație a romilor din România de către Naftanailă Lazăr, o figură importantă a mișcării civice rome din perioada interbelică. Activitatea sa s-a extins în deceniile următoare, iar presa vremii consemnează o adunare semnificativă a societății „Înfrățirea Neorustică” din Călbor, desfășurată la 18 iunie 1935. Această societate reunea romii din județul Făgăraș și își propunea să apere drepturile comunității și să îmbunătățească condițiile de trai. Organizarea era inspirată din modelul săsesc al asociațiilor comunitare și promova emanciparea culturală a romilor prin seri de lectură, dansuri tradiționale și spectacole de teatru. În același spirit civic, Naftanailă Lazăr a fondat și primul ziar al romilor din România, intitulat „Neamul Țigănesc”, publicat în perioada 1934–1935.

În anul 1933, a fost înființată Asociația Generală a Țiganilor din România (AGTR), sub conducerea arhimandritului Calinic I. Popp Șerboianu (1883–1941), de etnie romă, o altă personalitate marcantă a emancipării romilor. Asociația avea un program ambițios, vizând alfabetizarea adulților, înființarea de biblioteci, muzee, cantine, spitale, grădinițe și chiar o universitate destinată romilor. În aceeași perioadă au apărut mai multe publicații și organizații rome, iar interesul pentru cultura, istoria și literatura romilor a cunoscut o creștere semnificativă.

Aceste evoluții reflectau o perioadă de relativă stabilitate și bunăstare pentru comunitățile rome, în acord cu dinamica generală a societății românești interbelice. Această evoluție a fost însă brusc întreruptă în 1942, când regimul antonescian a declanșat deportarea masivă a romilor în Transnistria. Potrivit datelor oficiale furnizate de Comitetul Român pentru Crime de Război, peste 36.000 de romi au fost uciși în timpul acestei tragedii. Unele surse susţin că peste 16.000 de victime au fost numai copii. Regimul comunist care a urmat nu a manifestat o preocupare reală pentru soarta romilor, ignorând în mare parte suferințele și nevoile specifice ale acestei minorități.

În anul 1971, Ion Cioabă a fost ales bulibașă (şi „rege internaţional”) al unui comitet al Romilor Căldărari din România, o funcție nerecunoscută oficial de regimul comunist. Cu toate acestea, el a primit permisiunea PCR de a reprezenta România la un eveniment de o importanță istorică: primul Congres Mondial al Romilor, organizat între 6 și 8 aprilie 1971, la Londra, de către Comitetul Internaţional al Romilor (International Gypsy Committee). 

Ion Cioaba (Sibiu)

Lucrările congresului au fost prezidate de actorul american Yul Brynner, cunoscut pentru originile saleelvețiano-ruso-mongole. Congresul a părut a fi un moment definitoriu pentru construcția identității rome moderne, părând a lăsa în urmă tradiţiile şi marcând adoptarea oficială a două simboluri naționale rome: imnul internațional al romilor, „Gelem, Gelem” („Umblăm, umblăm”), un cântec devenit celebru în urma lansării sale în filmul iugoslav „Am întâlnit țigani fericiți” din 1967, și steagul internațional al romilor, compus din două benzi orizontale, verde și albastru, simbolizând pământul și cerul, având în centru o roată cu spițe roșii. Tot în cadrul acestui congres a fost proclamată oficial ziua de 8 aprilie, data închiderii lucrărilor, ca Zi Internațională a Romilor, sărbătorită anual în întreaga lume. De asemenea, participanții au convenit asupra unui dialect internațional standard al limbii romani și au pus bazele primei organizații internaționale a romilor. În calitate de președinte de onoare al IRU, actorul Yul Brynner a participat şi la al doilea congres, desfășurat în aprilie 1978, la Geneva, în Elveția, reunind 120 de delegați din 26 de țări. La acest congres s-a realizat transformarea Comitetului Internațional Rom în Uniunea Internațională a romilor (International Romani Union – IRU).

Între anii 1977 și 1983, regimul comunist a pus în aplicare un program numit „Integrarea țiganilor”, coordonat de Partidul Comunist Român (PCR) prin Ministerul Afacerilor Interne. Acest program prevedea sedentarizarea forțată a romilor nomazi, obligativitatea încadrării lor forţate în câmpul muncii și instituirea unor așa-zise „condiții de trai” – în realitate, măsuri teoretice, de cele mai multe ori lipsite de aplicabilitate practică. Obiectivul declarat era „integrarea socială”, însă metodele folosite reflectau o politică agresivă-asimilatorie, cu puțină considerație pentru specificul cultural și istoric al comunității rome.

După căderea regimului comunist, în urma Revoluției din 1989, reprezentarea romilor în viața politică a cunoscut o transformare. Frontul Salvării Naționale (FSN), formațiunea care a preluat puterea în perioada de tranziție, a inclus în Parlamentul României trei reprezentanți ai comunității rome: Ion Cioabă lider al căldărarilor din Ardeal, Szomantz Petre reprezentând romii de etnie maghiară și Nicolae Bobu provenit din comunitatea romilor vătrași. În același timp, Consiliul pentru Minoritățile Naționale a beneficiat de expertiza unuia dintre cei mai respectați intelectuali romi ai vremii, sociologul Nicolae Gheorghe, care a fost numit consilier pentru problemele romilor.

Anii ’90 au adus în Parlament și alte figuri importante ale minorității rome, precum Gheorghe Răducanu și Mădălin Voicu, al căror rol a fost esențial în conturarea unei voci politice rome „moderne”, articulate și prezente într-un peisaj democratic aflat încă în formare. Totuși, în paralel cu această afirmare instituțională, procesul de construcție a unei noi identități rome – una adaptată discursului politic și cerințelor integrării – a însemnat și o ruptură de tezaurul etno-identitar autentic. Multe dintre elementele tradiționale ale culturii rome, de la limbajele și dialectele specifice, la obiceiuri, uzanţe, drept cutumiar, meșteșuguri sau forme de organizare comunitară, au fost treptat abandonate sau au intrat într-un proces accelerat de corupţie şi chiar dispariție.

La 23 februarie 1997, moartea lui Ion Cioabă a marcat sfârșitul unei etape simbolice. Fiul său, Florin Cioabă a preluat funcția de „rege al țiganilor”, un titlu cu recunoaștere parțială, acceptat mai degrabă în plan regional doar de unii romi tradiţionali. 

Florin Cioaba (Sibiu)

La rândul său, Florin avea să fie succedat în 2013 de fiul său Dorin Cioabă, care s-a autoproclamat „rege internațional al romilor”, în timp ce fratele său, Daniel Cioabă, și-a asumat titlul de „rege al romilor din România”. 

Fratii Daniel si Dorin Cioaba (Sibiu)

Această dublă succesiune a reflectat nu doar dorința de a continua o linie simbolică de reprezentare, ci și apariția unor diviziuni interne. Deşi împăratul Iulian Rădulescu nu era recunoscut de familia Cioabă, acesta a declarat presei că nu acceptă ca fraţii Cioabă să împartă coroana : „Eu nu am să promulg ce au făcut ei acum. Şi dacă nu promulg eu, nu va merge”, a spus împăratul Iulian Rădulescu, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

De-a lungul vieții sale, Florin Cioabă s-a confruntat în permanență cu o competiție fermă în sânul comunității. Pe de o parte, se afla împăratul Iulian Rădulescu, recunoscut de susţinătorii lui drept lider suprem al romilor în anul 1993. 

Imparatul Iulian Radulescu (Tg.Jiu)

Pe de altă parte, Ilie Badea Stănescu (zis şi Regele Tortica de la Costeşti) avea şi el susţinere în propria comunitate din jud Argeş, pentru titlul de „rege internațional”, la moarte lăsând coroana fiului său Dan Stănescu. 

Regele Ilie Badea Stănescu (Costesti, Arges)

Rivalitățile dintre aceste figuri politice din rândurile romilor tradiţionali au scos la iveală lipsa unui consens clar în ceea ce privește reprezentarea legitimă a romilor, într-un context marcat de modernizare şi de riscuri fără precedent de asimilare involuntară prin diversificare culturală, fragmentare socială, migraţie și competiție pentru influență politică și simbolică.

În anul 1993, Iulian Rădulescu a fost recunoscut de un comitet al liderilor romi drept „Împărat al Țiganilor”, o titulatură asumată public, dar poziționată într-o zonă mai degrabă izolată din punct de vedere politic. Cu toate acestea, Rădulescu a avut inițiative notabile de reprezentare și protecție a comunității rome, dintre care cea mai fascinantă rămâne decretul imperial de înființare a Ținutului Romilor (Chem Romengo) la Târgu Jiu.

La 5 martie 1997, în cartierul Meteor din Târgu Jiu, împăratul Iulian Rădulescu, sprijinit de avocatul Nicolae Bobu, omul de afaceri Ninel Potîrcă precum şi mulţi alţi lideri ai romilor, a proclamat oficial înființarea unui teritoriu simbolic, fără frontiere, numit Chem Romengo – Ținutul Romilor. Măsura a fost concepută ca o formă de protest și protecție disperată împotriva demolării iminente a unui număr mare de locuințe ale romilor din etnia Pletoșilor Bal Bare, case construite pe terenul unei foste stațiuni pomicole dezafectate. În contextul retrocedărilor de după 1990, acel teren devenise eligibil pentru a fi oferit ca despăgubire unor foști proprietari de alte terenuri, care nu mai erau disponibile, în restul ţării. Această soluţie (care deja beneficia de nişte hotărâri judecătoreşti) ar fi impus evacuarea și demolarea locuințelor construite informal de romi – o acțiune care ar fi lăsat sute de familii fără adăpost.

Inițiativa împăratului Iulian Rădulescu a stârnit panică şi reacții vehemente din partea autorităților. Prefectul județului Gorj a interpretat decretul ca o amenințare la adresa integrității teritoriale a statului român, în timp ce presa și mediile naționaliste au calificat gestul drept un posibil „act de secesionism”. S-au vehiculat chiar teorii conspiraționiste privind implicarea unor forțe externe – de la UDMR până la servicii de informații străine – sugerând că scopul ar fi destabilizarea internă a României și compromiterea parcursului ei euroatlantic. Acest eveniment punea în pericol aderarea României la NATO. Virgil Măgureanu, pe atunci director al Serviciului Român de Informații, a mers până la a afirma că romii ar fi fost manipulați de agenți străini, dar nu au fost găsite probe în acest sens, deoarece niciuna din aceste supiciuni nu era fondată pe adevăr.

Adevăratul motiv al decretului imperial de la Târgu Jiu, pe cât de paşnic tot pe atât de puternic, a fost disperarea unei comunităţi invizibile politic, care urma pur şi simplu să rămână fără locuinţele lor şi fără soluţii alternative.

În acest climat tensionat, împăratul Iulian împreună cu o delegaţie aleasă de el, a fost chemat la Bucureşti, la o discuţie directă cu Ion Iliescu, la sediul Frontului Salvarii Nationale (FSN) devenit PDSR in 1993. Cei doi au ajuns la un acord: Ion Iliescu a promis că va interveni pentru a opri planurile de demolare de la Târgu Jiu, cu condiția ca împăratul Iulian să renunțe la decretul imperial care crea Ținutul Romilor. În acest mod, prin înţelepciunea celor doi lideri ai unor lumi profund diferite şi complet deconectate una de cealaltă, s-a evitat, cel mai probabil, vărsarea de sânge sau/şi un război civil în România post-revoluţionară, care ar fi întârziat parcursul NATO şi european al României. Aşadar, locuințele oamenilor au fost salvate, iar decretul a fost retras. 

Pe data de 11 aprilie 1997, la Institutul de Istorie Nicolae Iorga, pentru prima oară într-o instituție academică din România, s-a vorbit despre deportarea romilor în Transnistria.

Presa naţională scria, în anul 2007, că potrivit documentelor existente in arhiva CNSAS, Ion Cioabă a inceput colaborarea cu Securitatea in anii 80. Ion Cioaba a semnat un angajament cu Securitatea şi a dat rapoarte despre deplasarile pe care le efectua in strainatate la congresele romilor. În 1986, Ion Cioabă a fost acuzat într-un stabor ca a turnat la Miliţie un rom pus să fure un pahar de argint dintr-un muzeu. Împăratul Iulian Rădulescu a vorbit despre tema colaborării lui Ion Cioabă cu fosta Securitate, scandalizat.

În anul 2007, ziarul România Liberă scria: „Regele Ion Cioabă şi-a turnat supusii. Fostul rege al rromilor Ion Cioaba a colaborat cu Securitatea din 1980, moment in care era bulibasa peste tiganii din toata tara, iar dovezile se regasesc la CNSAS in miile de file din dosarul Cioaba. Din documente rezulta fara dubii ca raporta constiincios despre toate deplasarile din strainatate, unde se intalnea la congrese cu minoritari din alte tari. Rapoartele din dosar mai demonstreaza ca la astfel de evenimente Ion Cioaba nu avea nici o initiativa neaprobata de securistii care-l foloseau ca sursa. Informatia despre colaborarea lui Cioaba cu Securitatea i-a ajuns la urechile imparatului Iulian in 2006; acesta a facut-o publica, starnind un veritabil scandal printre rromi. Imparatul a fost catalogat drept "bolnav" de catre regele Florin Cioaba. Secretul dus in mormant de fostul rege este dezvaluit acum de "Romania libera". Documentele ne arata o alta imagine a celui care a fost conducatorul rromilor, cavaler al Ordinului de Malta, doctor in rromologie si primul deputat minoritar in Parlamentul Romaniei din 1990.”

Împăratul Iulian Rădulescu, pe de altă parte, a fost o figură marcantă care s-a poziționat ferm împotriva colaborării cu fosta Securitate, a regimului ceauşist. El a criticat public colaborarea lui Ion Cioabă cu regimul comunist și cu Securitatea, considerând că astfel de legături aduceau prejudicii serioase comunității rome și subminau credibilitatea liderilor ei.

Această poziție fermă a împăratului a generat tensiuni și conflicte în rândul comunității, pentru că Ion Cioabă, deși implicat în colaborarea cu Securitatea, era un lider influent, recunoscut la nivel internațional. Împăratul Iulian și-a construit astfel un profil de lider curat, care încerca să rupă cu trecutul și să aducă o altă imagine pentru romi, mai independentă și mai puternică. După o perioadă de certuri cu "regele" Ion Cioabă, Iulian Rădulescu a semnat cu acesta un pact neoficial de neagresiune la data de 10 februarie 1997.

Împăratul Iulian Radulescu

Un eveniment mai puţin mediatizat este că împăratul Iulian a intrat în greva foamei la data de 12 mai 1995, acuzând guvernul României că îi etichetează negativ pe romi cu apelativul de "ţigani", termen considerat de el ca fiind rasist. 

Acest gest, de o sensibilitate autentică împotriva rasismului anti-țigănist din România, avea să se materializeze în lumea legilor abia în anul 2021, insuficient, doar prin Legea nr. 2/2021 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului care are șase articole. 

Împăratul Iulian Rădulescu a murit pe 9 ianuarie 2017, lăsând în urmă un impact profund asupra mișcării de emancipare a romilor.

Sâmbătă 14 ianuarie 2017, presa naţională scria despre fiul lui Iulian Rădulescu, Iulian al II-lea care a primit coroana tatălui său, promiţând că se va întoarce din America pentru a avea grijă de etnia romă, educaţia copiilor fiind cea mai importantă (vezi ştirea pe Mediafax).

La momentul încoronării, Iulian al II-lea avea 53 de ani şi locuise în SUA de mai mulţi ani. Soţia sa Lucia Cioabă este fiica primului bulibaşă Ion Cioabă, cu care are o fiică în vârstă de 34 de ani, născută în SUA. Iulian al II-lea mai are cel puţin doi alţi copii, dintr-o căsătorie anterioară, primul născut urmând să fie moştenitorul coroanei, conform tradiţiei.